Președintele Federației Române de judo și fost membru de partid al celor de la PSD, Cozmin Gușă, și-a spus punctul de vedere în ceea ce privește arestarea lui Gică Popescu în martie 2014. Gușă consideră că totul a fost premeditat, iar imixtiunea politicului i-a fost fatală „Baciului”.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Cum comentați arestarea lui Gică Popescu?
- A fost una dintre cele mai mari porcării din justiția românească. Premeditată! Nenecesară! Se puteau câștiga alegerile de către Burleanu fără să fie arestat Gică Popescu...
- Burleanu n-avea cum să câștige!
- Se putea discuta cu Gică să se retragă în fața acestei perspective. Gică nu e un om prost! Regie oricum a fost, însă Gică a primit asigurări de protecție și mă tem că acele călătorii de braț cu Ponta prin țară, în campania lui... Ponta a vrut să-l ajute de bună credință, dar nu și-a dat seama că dacă nu e în stare să-l apere mai bine stă cuminte. Gică a crezut că este apărat și a căzut în această plasă a protecției.
- Credeți că asta i-a fost fatal?
- Parteneriatul cu Ponta l-a curățat! Ăla a fost lucrul care a contat cel mai mult. Dragnea a jucat împotriva lui Gică, cum Dragnea a jucat și împotriva lui Lupescu, păcălindu-l pe Ionuț că-l va sprijini.
Eu i-am transmis lui Ionuț: „Nu te băga cu politica! Asta e o campanie pe care o câștigi, nu o câștigi, asta e viața, dar o să-ți dăuneze. Vei rămâne cu sechele”. Și cred că Ionuț a rămas cu regrete și sechele.
Sentinţele în „Dosarul Transferurilor”
- Cristi Borcea - 6 ani şi 4 luni cu executare
- Ioan Becali - 6 ani şi 4 luni cu executare
- Victor Becali - 4 ani şi 8 luni cu executare
- George Copos - 3 ani şi 8 luni cu executare
- Mihai Stoica - 3 ani şi 6 luni cu executare
- Jean Pădureanu - 3 ani şi 4 luni cu executare
- Gigi Neţoiu - 3 ani şi 4 luni cu executare
- Gică Popescu - 3 ani, o lună şi 10 zile cu executare
{{text}}