Campionate

Mașinăria Liverpool, dezastrul United și recordmanul Salah! Concluzii după derby-ul din Premier League

+11 Foto
Liverpool a umilit-o pe Manchester United, scor 5-0, în derby-ul etapei #9 din Premier League

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 24 October 2021

Liverpool a umilit-o pe Manchester United, scor 5-0, în derby-ul etapei #9 din Premier League. 5 lucuri inedite despre acest meci:

  1. Manchester United nu a mai fost niciodată condusă cu 0-4 la pauză până în această seară;
     
  2. E cea mai umilitoare înfrângere suferită de Manchester United pe teren propriu cu Liverpool. Totodată, e doar al doilea meci pierdut de „diavoli” cu 0-5 pe teren propriu din 1955 (vs. Manchester City) încoace;
     
  3. Liverpool e doar a doua echipă din istoria primei ligi engleze care câștigă două meciuri consecutive cu 5-0 în deplasare. Runda trecută, „cormoranii” s-au impus cu același scor pe terenul lui Watford. Numai United a mai reușit asta, în 1960;
     
  4. Salah, 106 goluri, a devenit cel mai bun marcator african din istoria Albionului. Azi l-a depășit pe Drogba (104);
     
  5. Același Salah e singurul fotbalist care a reușit un hat-trick pe Old Trafford în ultimii 18 ani. Ultimul „killer” al grupării din Manchester: brazilianul Ronaldo, în aprilie 2003, Liga Campionilor, pe vremea când legendarul atacant evolua la Real Madrid.

Manchester United - Liverpool 0-5 - Rezumat VIDEO

„Teatrul coșmarurilor” lui Solskjaer » United, umilită de rivala Liverpool, 0-5

Liverpool venea din postura de favorită la Manchester, dar nimic nu prevestea furtuna din prima repriză. „Cormoranii” au început cu un pressing ucigător, iar Keita a deschis scorul încă din minutul 5. Diogo Jota, omul care l-a ținut rezervă pe Mane, a dublat avantajul în minutul 13, apoi a ieșit la rampă Mohamed Salah.

Omul-record de la Liverpool a înscris un hattrick și a ajuns la 10 meciuri consecutive cu gol marcat. Declarațiile lui Klopp, conform cărora egipteanul ar merita Balonul de Aur, nu par deloc deplasate.

Cristiano Ronaldo nu a suportat umilința și a fost protagonistul unui gest golănesc. Și-a lovit adversarul căzut pe gazon, dar a scăpat doar cu un cartonaș galben.

Fanii au plecat la pauza meciului Manchester United - Liverpool

Nici fanii „diavolilor” nu au rezistat. Reporterii Sky Sports au surprins mii de oameni care au părăsit arena la pauză. Alte scaune au rămase goale după reușita de 5-0, semnată de Salah. Pasa de gol a fost una genială, un exterior de 40 de metri venit de la Henderson.

Imediat, Cristiano Ronaldo a trimis mingea în poarta lui Alisson, dar golul a fost anulat după consultarea VAR, pentru un ofsaid milimetric. Ca dezastrul să fie complet, Paul Pogba a văzut direct cartonașul roșu, pentru o intrare cu talpa. Campionul mondial intrase la pauză și a prins doar un sfert de oră pe teren.

Clasamentul din Premier League, după Manchester United - Liverpool 0-5

Cu victoria de astăzi, Liverpool revine pe locul secund în clasamentul Premier League. Are 21 de puncte, unul sub liderul Chelsea. „Cormoranii” sunt cei mai ofensivi din campionat, cu 27 de goluri înscrise. Manchester United ajunge la 4 meciuri consecutive fără victorie în competiția internă și ocupă locul 7, cu 14 puncte.

Citește și alte știri din fotbalul european: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.