Ieri s-au împlinit 40 de ani de la debutul lui Crăciunescu în prima divizie, prilej pentru fostul mare arbitru să vorbească relaxat inclusiv despre întâmplări terifiante din carieră, dar și să caracterizeze câteva personaje extrem de influente din fotbalul autohton
Pe 25 octombrie 1981, etapa cu numărul 11 din Divizia A a programat la Târgu Mureș partida între ASA și Jiul. Un duel al formațiilor în suferință, între locul 15 și locul 9, la care a fost delegat un tânăr arbitru, Ion Crăciunescu, aflat la primul meci „fluierat” în eșalonul de elită.
Cum gazdele s-au impus clar, 4-0, „centralul” oltean n-a ieșit prea mult în evidență, primind nota 6 din partea reporterului „Sportului” la respectiva întâlnire, Adrian Vasilescu. La exact patru decenii distanță de la acel moment, fostul număr 2 mondial în ierarhia arbitrilor își amintește aproape totul.
- Bună seara, domnule Crăciunescu! Ce mai faceți?
- Mulțumesc de întrebare, foarte bine.
230 de meciuria arbitrat Crăciunescu în Divizia A, fiind pe locul 9 all-time la acest capitol. Lider e Alexandru Tudor, cu 381 de partide
- Dar în urmă cu 40 de ani, în după-amiaza zilei de 25 octombrie 1981, ce făceați?
- Ohooo, 40 de ani trecură?! Cum să uit?, am debutat în Divizia A ca arbitru, la ASA - Jiul 4-0! Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri, alaltăieri.
Ion Crăciunescu: „Am riscat să fac meningită”
- A fost ceva atât de special la acel joc de la Târgu Mureș, de țineți minte toate amănuntele?
- Dincolo de faptul că „prima oară nu se uită niciodată”, aia putea fi nu doar cea dintâi, ci și cea din urmă partidă pentru mine. Și nu numai ca arbitru, ci și ca om!
- Păi? Ce vi s-a întâmplat atât de dramatic?
- Dintr-o inconștiență specifică vârstei, am „fluierat” atunci deși eram bolnav. Sufeream de o otită medie acută despre care n-am zis nimănui ca să nu mi se ia delegarea. Imediat după meci m-am simțit rău și am fost transportat la spitalul din localitate, unde am stat internat trei sau patru zile.
- Deci afecțiunea era chiar gravă?
- Când au văzut cât puroi am în ureche, doctorii de acolo s-au crucit! Mi-au zis că infecția se putea extinde rapid, riscam să fac meningită, lucru ce-mi putea fi fatal. Le-am mulțumit toată viața medicilor de acolo. Și nu doar lor, ci și lui Bölöni!
Salvatorul Loți, singurul avertizat
- Care-i legătura?
- Loți a aflat despre cazul meu și a trecut în fiecare zi pe la mine, pe la colegii lui de la spital să se intereseze de situația mea. Mi-a adus și mâncare... Un om deosebit, deși nu ne cunoșteam. Eu eram nimeni pe lume, el ditamai vedeta!
- Știți ce-i ironic? În acel debut ați arătat un singur cartonaș galben...
- Asta nu mai știu... Să nu-mi spuneți că exact lui Bölöni i l-am dat?!
- Ba da! Cel puțin așa scrie în caseta tehnică din „Sportul”.
- Ei, asta amplifică și mai mult gesturile umane remarcabile făcute de Loți la spital. Repet, un caracter excepțional!
- Asta nu v-a împiedicat la un moment dat să-l și eliminați, într-un Steaua - Dinamo!
- Așa este. N-am avut ce face, a trebuit să aplic regulamentul. A înțeles, pentru că e un om inteligent.
Un Steaua - Dinamo din anii '80 făcea cât cinci finale de Liga Campionilor! Credeți-mă, în Europa mă relaxam, după câtă presiune înduram în România.
- Ion Crăciunescu
Dezamăgirea Grigorescu
- Ați afirmat în dese rânduri că Ioan Igna a fost modelul dumneavoastră ca arbitru. A existat însă și un tușier care să vă fi impresionat în mod deosebit?
- Probabil că Nicolae Grigorescu a fost cel mai bun asistent pe care l-am avut. Din acest motiv l-am și luat mai mereu cu mine în brigadă. O să susțin mereu despre Grig că a fost extraordinar de bun, în ciuda faptului că de ani buni mă evită. Asta e, dacă nu pot să-l mai iau nicăieri...
- De la ce v-ați luat?
- Eu n-am nimic cu el. Probabil că mă evită pentru că sunt mereu în contre cu Federația, iar el... În fine, să fie sănătos!
Idol mi-a fost Igna, însă profesor l-am avut pe George N. Gherghe. Asta e marea problemă a arbitrajului românesc, lipsesc profesorii. Ce se întâmplă acum la Școala de Arbitri e o glumiță nesărată.
- Ion Crăciunescu
- Dacă nu ați fi fost arbitru, ce v-ar fi plăcut să fiți?
- Profesor. Profesor de matematică, poate.
- Ați fi fost dur?
- Dimpotrivă! Mi-ar fi plăcut să am o relație extrem de apropiată cu elevii mei. Să mă vadă ca pe un prieten mai mare, nu ca pe profu' ăla rău.
Exemplele Oblemenco și Belodedici
- Apropo de „elevii” pe care i-ați „fluierat”, care a fost cel mai dificil fotbalist?
- Dacă vă așteptați să spun că Lăcătuș, să știți că vă înșelați. Chiar dacă era o „fiară” pe teren, cu mine a fost întotdeauna OK. Am purtat la un moment dat o discuție bărbătească, el a înțeles mesajul, apoi totul a funcționat perfect.
- Dar cel mai ușor de arbitrat?
- Oblemenco ori Belodedici. Eleganți și ca fotbaliști, și ca oameni.
1995e anul în care a condus finala Ligii Campionilor, Ajax - AC Milan 1-0. Tot în acel an a fost al doilea arbitru al lumii, după ungurul Sandor Puhl
- Când v-ați apucat de arbitraj vă gândeați că o să ajungeți la un nivel așa de mare, să fiți delegat inclusiv la o finală de Champions League?
- Da, chiar da. Am fost atât de dezamăgit că n-am reușit ca fotbalist, încât mi-am jurat că trebuie să izbândesc ca arbitru.
Kovacs înțelege mai bine legile jocului, însă nu-l ajută limbajul corpului și reacțiile. Hațegan e invers. Se vede că n-a jucat fotbal la mare nivel, dar excelează la comunicare, vorbește multe limbi străine. Din amândoi ar ieși arbitrul perfect.
- Ion Crăciunescu
- Dacă acceptați un joc, caracterizați pe scurt, foarte pe scurt, oameni de fotbal importanți cu care ați interacționat de-a lungul anilor.
- Să-ncepem!
L-am arbitrat și pe Maradona, însă n-am avut probleme cu el. Bölöni cred că rămâne cel mai valoros fotbalist pe care l-am eliminat în carieră.
- Ion Crăciunescu
„Hagi? Cel mai bun selecționer!”
- Mircea Sandu?
- Un președinte cu bune și cu rele. M-a dat afară de vreo cinci ori de la șefia Comisiei de Arbitri, dar trebuie să recunosc că a făcut multe pentru fotbalul românesc.
- Răzvan Burleanu?
- Să se ducă unde vrea, numai să lase fotbalul în pace! Nu are ce căuta la FRF.
- Gică Hagi?
- Un geniu. Cel mai bun selecționer la momentul acesta!
- Gică Popescu?
- Un prieten de-o viață. Păcat pentru marea nedreptate care i s-a făcut cu acea condamnare.
- Dan Petrescu?
- Nu am interacționat prea mult. Își face bine treaba.
- Mircea Lucescu?
- A fost un antrenor foarte bun. Mă rog, încă este.
Ion Crăciunescu: „Copos n-are sentimente decât pentru el”
- George Copos?
- Știu unde bateți... Dacă cineva își închipuie că George face o afacere din care să câștigi tu, iar el să piardă, atunci acel cineva ori e naiv, ori nu-l cunoaște pe George. N-are sentimente pentru nimeni! Totuși, pentru Rapid a fost un patron cum rar mai găsești azi.
- Giovanni Becali?
- Și pentru Giovanni, și pentru Victor voi avea toată viața un respect deosebit. Cât am lucrat cu ei s-au comportat impecabil cu mine.
- Gigi Becali?
- Personaj mare de tot. Îl știu dinainte să intre în fotbal, era admirabil pe vremea aia. Acum s-a schimbat. Nu m-am văzut cu el de cinci, poate șapte ani.
- Mihai Stoica?
- No comment.
Ion Crăciunescu: „Iancu avea o inteligență de golan de cartier”
- Cristi Borcea?
- Am avut o relație decentă. Și cu el, și cu Gigi Nețoiu, un alt mare dinamovist. Cred că ambii au fost judecați greșit în multe privințe.
- Gheorghe Ștefan?
- Am avut și cu el destule clinciuri... Totuși, trebuie să recunosc că, după ce învățase fotbal, știa când să apese accelerația, când să facă scandal, când s-o lase mai moale.
- Marian Iancu?
- Avea o inteligență de golan de cartier, nu-l puteai păcăli cu nimic. Parolist. Cât am lucrat împreună la Poli a fost supercorect cu jucătorii.
- Adrian Porumboiu?
- Oh, nuuu, vă rog... No comment!
Alecsandrescu, the best
- Ovidiu Ioanițoaia?
- Cine, Ovidiu? A fost omul care m-a luat de pe teren și m-a adus „pe sticlă”, unde am avut o carieră chiar mai îndelungată decât cea de arbitru. Un ziarist formidabil, un om de la care ai o mulțime de învățat. Și lui îi voi fi mereu recunoscător.
- Cel mai bun președinte pe care l-ați cunoscut?
- „Sfinxul”. Ion Alecsandrescu. Un om mai diplomat decât el nu a existat în fotbal. În plus, se vedea că a fost mare atacant în echipa CCA-ului din anii '50. Avea un ochi fantastic la fotbaliști.
- Dintre actualii șefi de club pe cine apreciați?
- Pe Iftime de la Botoșani și pe Rotaru de la Craiova. Asta deși sunt diferiți ca personaje. Primul inventează niște jucători extraordinari din nimic, plus că ține pe linia de plutire un club într-o zonă defavorizată a României, fără mare sprijin. Și e bun și pe declarații, face deliciul presei. Al doilea e mai discret, animat de un spirit negustoresc aparte.
„Everestul a fost Steaua”
- Ați arbitrat și Craiova Maxima, și Steaua din a doua parte a anilor '80, și Dinamo '90. Care vi s-a părut cea mai talentată generație?
- Craiova a fost începutul urcușului, Steaua a fost Everestul, iar Dinamo ultima licărire a fotbalului nostru la un nivel cu adevărat mare.
6 derby-uri Dinamo - Steauaare Crăciunescu în CV. Ca partide importante interne mai are două finale de Cupa României și o Supercupă
- Care e cel mai important lucru cu care ați rămas, după atâția ani de arbitraj?
- Arbitrajul mi-a oferit o împlinire profesională de nimic egalată. Sunt mândru de ce am realizat!
{{text}}