Anett Kontaveit (25 de ani, locul 14 WTA începând din această săptămână) este campioana de la Kremlin Cup. Jucătoarea din Estonia a învins-o în finală pe Ekaterina Alexandrova (26 de ani, 33 WTA), favorita gazdelor, scor 4-6, 6-4, 7-5. Următoarea oprire pentru Kontaveit? Cluj-Napoca.
Duminică, Anett Kontaveit a cucerit al 4-lea trofeu din carieră. La Moscova, estona s-a impus în finala cu rusoaica Ekaterina Alexandrova după două ore și 24 de minute de joc.
Kontaveit a închis astfel o săptămână de vis, în care le-a mai învins pe Siniakova, Petkovic, Muguruza și Vondrousova.
Anett Kontaveit, victorie în 3 seturi în finala Kremlin Cup cu Ekaterina Alexandrova
Finala a fost una extrem de disputată. După ce a câștigat primul set, 6-4, Alexandrova a condus cu 4-0 în al doilea act și părea că va câștiga turneul din țara natală, dar Kontaveit a revenit în mare stil. De la 0-4 a câștigat 6 game-uri consecutive și a închis actul cu a doua minge de set.
În decisiv, Alexandrova a fost din noua aproape de victorie. La 5-4 a servit pentru meci, dar Kontaveit a reușit un break, iar la 6-5 încă unul, cu care a reușit să pună mâna pe trofeu.
Triumful de la Moscova a urcat-o pe Anett pe locul 14 WTA. Un salt de 6 locuri pentru Kontaveit, care a devenit cel mai bine clasată jucătoare care participă la Transylvania Open, turneul WTA250 de la Cluj-Napoca.
Miza pentru Anett Kontaveit la Cluj-Napoca
După ce Ons Jabeur (27 de ani, locul 8 WTA) s-a retras de la WTA Courmayeur din cauza unei accidentări la cot, Anett Kontaveit depinde doar de ea în cursa pentru ultimul loc care asigură prezența la Turneul Campioanelor.
Primele 8 jucătoare în clasamentul punctelor obținute strict în anul calendaristic 2021 se califică la Turneul Campioanelor. Ashleigh Barty, liderul mondial și deținătoarea trofeului, a anunțat că nu va participa la competiția organizată la Guadalajara. Așadar, locul 9 devine eligibil.
În acest moment, Ons Jabeur ocupă poziția a 9-a și are un avans de 139 de puncte față de Kontaveit. Din cauza sistemului de calcul implementat de WTA, în cursa pentru Turneul Campioanelor contând punctele de la turneele de Grand Slam, de la cele 6 competiții de 1.000 de puncte și cele mai bune alte 6 rezultate ale anului, jucătoarea din Estonia poate recupera deficitul doar dacă ridică trofeul la Cluj-Napoca.
Anett Kontaveit este cap de serie numărul 2 la Transylvania Open și va juca în primul tur împotriva sârboaicei Aleksandra Krunic, jucătoare venită din calificări.
{{text}}