Cupa Romaniei

MM, răspuns după atacul lui Dan Petrescu: „Ai grija noastră?!” + detalii despre neprezentarea din Cupă

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a oferit mai multe detalii despre neprezentarea roș-albaștrilor la meciul cu FC Voluntari din Cupa României

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 25 octombrie 2021

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a oferit mai multe detalii despre neprezentarea roș-albaștrilor la meciul cu FC Voluntari din Cupa României # Oficialul vicecampioanei susține că ar fi putut disputa duelul contra ilfovenilor cel mai devreme joi, adică o zi mai târziu decât prevedea programarea inițială # Cererea FCSB-ului nu a fost aprobată

„În cursul săptămânii trecute am adus la cunoștința deținătorilor drepturilor TV că prima zi în care ne putem încadra în normele regulamentare (13 jucători apți, cu cel puțin un portar) ale Cupei României este joi, 28 octombrie. 

Probabil fără acordul adversarilor noștri sau al adversarilor adversarilor noștri din viitoarea partidă de campionat, nu s-a putut schimba data din 27 în 28. Prin urmare, meciul de miercuri nu va avea loc. 

În locul celor de la CFR, aș fi acceptat să joc duminică cu Voluntari, după ce adversarii au jucat joi. Asta dacă i-a întrebat cineva dacă sunt de acord”, a scris MM pe Facebook.

Mihai Stoica, răspuns și pentru Dan Petrescu

Ieri, Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a declarat că nu e de acord cu decizia Ligii de a reprograma meciul din Liga 1 Farul - FCSB. Acum a venit replica lui MM, fostul colaborator al „Bursucului” de la Unirea Urziceni: 

„Pentru Mister Dan Petrescu, cel care are grija noastră și care și-ar fi amânat meciuri pe motiv de covid înainte să mănânce băiatul ăla liliacul: nu s-a amânat meciul nostru fiindcă avem accidentați. 

S-a amânat fiindcă am avut un focar (17 jucători + membri staff pozitivi) și n-am avut 13 fotbaliști apți așa cum am avut cu Mioveni. În rest, succes în Țările de Jos! (n.r. - unde CFR urmează să o întâlnească pe Alkmaar în grupele Conference League)”.

Dan Petrescu, iritat după reprogramarea meciului Farul - FCSB: „Incredibil! Cer și eu amânarea”

>

FC Voluntari trece la „masa verde” de FCSB

Sursele GSP au confirmat că FCSB nu se va prezenta la meciul de Cupă, după cum informase ProSport

FCSB a anunțat deja Federația că nu are posibilitatea să joace partida cu FC Voluntari, miercuri, de la 21:00. Conform regulamentului, partidele din Cupă nu se pot reprograma.

Dacă am anunțat, este doar problema noastră. Vrei să intru eu pe teren? Am tot spus că avem mari probleme. Nu am timp sa dau alte explicații
Gigi Becali, patron FCSB, pentru Prosport

Am fost și eu sunat de domnul Bălănescu în urmă cu câteva momente ca să mi se spună să schimb programul. A primit hârtie oficială că nu se joacă meciul cu FCSB. Urmează să schimb total programul, deoarece ar fi trebuit ca mâine să intrăm în cantonament 
Liviu Ciobotariu, antrenor Voluntari, pentru sursa citată

Mihai Stoica anunțase vinerea trecută că FCSB se află în imposibilitatea de a susține următoarele două jocuri oficiale, cu Farul (ieri) și cu Voluntari (miercuri) în Cupă. Dacă partida cu constănțenii a fost amânată, protocolul la Cupă nu prevede această posibilitate și o echipă care nu poate disputa un joc automat îl va pierde la „masa verde”.

Totuși, antrenorul Voluntariului, Liviu Ciobotariu, a făcut un anunț neașteptat după partida cu FC Argeș: „Mie cei din conducere mi-au spus că acest meci (n.r. cu FCSB) se va juca”.

FCSB a avut până astăzi 12 jucători valizi, cu unul sub pragul impus de regulament. De astăzi, va avea 13, dintre care 3 sunt portari: Vlad, Straton și Târnovan. 

În Liga 1, FCSB a putut să amâne jocul cu Farul

FCSB a cerut joi amânarea meciului cu Farul, programat inițial pentru data de 24 octombrie, la ora 20:30, după ce a rămas la un moment dat cu doar 12 jucători apți de joc, doi dintre aceștia fiind portari. La o zi distanță, LPF a acceptat solicitarea vicecampioanei și a reprogramat jocul.

„Liga Profesionistă de Fotbal a decis amânarea partidei pe care formația noastră trebuia să o dispute duminică, 24 octombrie, pe teren propriu, de la ora 20.30, cu FCSB, în etapa a 13-a din Liga 1. Din cauza mai multor cazuri de Covid 19, precum și a mai multor jucători accidentați din cadrul lotului echipei bucureștene, LPF a concluzionat că FCSB nu are un număr suficient de jucători valizi pentru acest meci, astfel că partida a fost reprogramată pentru ziua de joi, 4 noiembrie”, a comunicat oficial Farul.

Totuși, FCSB s-a supus riscului de a pierde și acest meci la „masa verde”.

A respectat FCSB carantina fotbaliștilor pozitivi?

FCSB a decis să-i păstreze în baza de pregătire pe jucătorii testați pozitiv cu Covid-19, nu însă și pe cei din staff-ul tehnic, în frunte cu Edi Iordănescu, alimentând suspiciunile că a luat această hotărâre pentru ca respectivii să se poată antrena, măcar și individual, astfel încât să nu piardă total acumulările fizice în cele 14 zile.

FCSB începe din prima zi a acestei săptămâni să-și scoată din carantină unii dintre jucătorii testați pozitiv cu Covid-19. Primii sunt portarul Straton și fundașul stânga Sorin Șerban.

De fapt, ieșirea din izolare înseamnă, în mod oficial, că ei pot părăsi camera de cantonament a bazei din Berceni.

Fiindcă FCSB a luat o decizie surprinzătoare. I-a oprit pe jucătorii săi confirmați pozitiv în baza de la marginea Bucureștiului. Motivul oficial este că în acest mod ei pot suporta mai confortabil cele 14 zile de izolare.

Victor Becali, despre tensiunile de la FCSB: „Când bagi bani trebuie să existe și presiune”

>

Citește mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.