Imbatabila putere a tradiției

CFR a câștigat fără emoții în fața lui Sepsi, 2-0. Parcă prea fără emoții

5 puncte din 36 posibile. Aceasta era zestrea lui Sepsi în întâlnirile cu CFR înaintea partidei de la Cluj. E drept, 3 dintre ele obținute chiar pe terenul campioanei la penultima întâlnire. Trecem înapoi munții și observăm că derby-ul Ardealului are o tradiție izbitor de asemănătoare cu clasicul FCSB-FCB. FC Botoșani. Să nu lăsăm totuși statistica să ne deformeze percepția asupra fotbalului. Dar nici inocența să zburde nestingherită.

Tehnic, a fost un meci de 5 spre 6. Spectacular, de 4 spre 5. Și nu a fost nici pe departe cea mai slabă reprezentație a etapei. Cinismul regăsit al oamenilor antrenați de Dan Petrescu, vezi și cotul lui Deac în capul lui Niczuly, a avut câștig de cauză în fața echipei lui Bergodi.

Italianul încearcă reconversia ofensivă a unei trupe care în mandatul lui Grozavu din campionatul trecut se hrănea mai ales din organizare defensivă. Golofca, Ciunciukov, Bărbuț și Aganovici au avut însă grijă să strice orice promisiune de ocazie.

Tabloul este clasic, iar Clujul începe să semene cu acel Cluj ermetic plămădit de Petrescu. Sepsi a construit mai mult, CFR a ripostat după rețeta consacrată. Și a înscris prima dată prin Bouhenna (24), după un corner bătut de Deac. Fază la care Fofana și Tincu și-au tratat cu blândețe adversarul.

Apoi, la doar 7 minute trecute din repriza secundă, Mitrea își pune în valoare experiența și face un fault în careu asupra lui Culio astfel încât nici măcar un arbitru ca Andrei Chivultete să nu aibă vreo îndoială. Argentinianul, așa ruginit cum arată, își asumă și execuția penalty-ului. Bate prost, Niczuly apără, dar Culio urmărește faza și înscrie (53).

2-0 pentru CFR este un scor nu periculos, ci fatal. Pentru adversar. Nu se mai întâmplă nimic serios pe teren, chit că Bordeianu este eliminat pentru două cartonașe galbene. Străin de tradiție, Bergodi i-a trimis pe teren pe Eder Gonzalez, Așkovski, Luckassen sau Bojici. Nimic. Nada. Rien. Nicht.

Ziceai că drumul spre poarta lui Bălgrădean era plin cu tranșee din care ieșeau lunetiști. Nu erau nici măcar niște cârtițe. Sau erau?