Fără victorie de mai bine de două luni, Dinamo are parte de o misiune complicată și în optimile Cupei României. De la ora 21:00, „câinii” dau piept cu FC Argeș, una dintre echipele în formă din Liga 1.
Tehnicianul Mircea Rednic introduce nu mai puțin de șase nume noi față de precedentul meci. Astfel, reapar în echipă nume precum Eșanu, Ehmann, Steliano Filip, Matei, Neicuțescu sau Moldoveanu.
Deian Sorescu, nici rezervă cu FC Argeș
Cea mai importantă absență este cea a lui Deian Sorescu, cel care nu e nici rezervă la duelul din această seară. Tot în afara lotului sunt și Plamen Iliev, Pinto sau Ivanovski, alți jucători care au fost pe teren cu Rapid.
Pe bancă, apar două nume surpriză în tabăra lui Dinamo: fundașul Constantin Nica și atacantul Cătălin Țîră, fotbaliștii aflați pe lista neagră a lui Rednic.
Mircea Rednic: „Am protejat trei jucători, alți 3 sunt accidentați”
„E un meci amical, dar nu-i amical. Tratăm cu seriozitate Cupa, chiar dacă lipsesc 6 titulari. Trei dintre ei sunt accidentați - Popa, Pinto, Răuță. Am protejat alți trei jucători, Deian Sorescu, Ivanovski și Iliev”, a declarat Rednic, la Digi Sport, cu o oră înainte de startul meciului.
Dinamo nu are un lot numeros și competitiv. Dacă ne uităm pe banca de rezerve, vedem foarte mulți jucători tineri, dar și pe Constantin Nica, el dispăruse. Mircea Rednic trebuie să aibă grijă cum dozează efortul jucătorilor. - Ionel Dănciulescu, fost jucător Dinamo
Cum arată Dinamo în meciul cu FC Argeș: Eșanu – Radu, Ehmann, Grigore, Filip – Torje, Espinosa, Itu, Matei – Neicuțescu, Moldoveanu
Rezerve: Fara, Nica, Țîră, Bordușanu, Giafer, Borcea, Crețu, Bani, Vestenicky
Cum a arătat Dinamo în derby-ul cu Rapid: Iliev - Sorescu, Pinto, R. Grigore, A. Radu - Torje, Răuță, Espinosa, Itu - Ivanosvki, Măgureanu
Dinamo, misiune complicată cu FC Argeș
Dinamo și FC Argeș s-au întâlnit în runda a 7-a a sezonului în curs din Liga 1, piteștenii având câștig de cauză.
Trupa lui Ianovschi și Prepeliță a câștigat cu 2-0 duelul din Ștefan cel Mare, grație dublei semnate de Cristi Tănase. De altfel, FC Argeș a câștigat ultimele două deplasări de la București, contra lui Dinamo. Bucureștenii stau mai bine la duelurile desfășurate la Pitești. Pe terenul lui FC Argeș, Dinamo s-a impus de două ori în sezonul trecut, 1-0 și 2-1.
„Câinii” vin după remiza din derby-ul cu Rapid, scor 1-1, acolo unde Carnat a egalat pentru giuleșteni în finalul meciului, cu o execuție splendidă. FC Argeș traversează o formă excelentă, cu două victorii la rând în campionat, și o serie de 9 meciuri consecutive fără eșec (Liga 1 + Cupa României).
{{text}}