Opinii   •   DINAMO - FC ARGEȘ 1-2

Doar ghinion la Dinamo?!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  miercuri, 27 octombrie 2021

După două nefăcute în campionat, unde UTA și Rapid au egalat-o în prelungiri, Dinamo a trăit aceleași momente neplăcute și în Cupă: a încasat de la FC Argeș golul de 1-2 în minutul 90+3! Ba și în condițiile în care deschisese scorul și lăsase impresia că va obține, în sfârșit, prima victorie din acest al 5-lea mandat al lui Mircea Rednic. Iată însă că mai are de așteptat.

Cel mai simplu e să spui că echipa e urmărită de neșansă. Că e ghinionistă, poate blestemată. Ar fi plastic, dar și adevărat? Mai degrabă nu, întrucât ea nu-i pregătită fizic. Din care pricină jucătorii abia se mai țin pe picioare în finalurile de meci, transformate în vise rele. 

Se sufocă și aleargă pe loc, ce-a observat și Latovlevici în întâlnirea de marți. Cum Rednic a început treaba abia pe 1 octombrie, nu merge să-i impuți lui slăbiciunea amintită.

Vina trebuie atribuită predecesorului său, lui Dario Bonetti, dar și celor care l-au angajat în iulie. Și care, în frunte cu directorul executiv Iuliu Mureșan, președinte timp de 17 sezoane la rivala CFR Cluj, au uitat "amănuntul" că italianul nu mai antrenase de 5 ani!


Posibil ca parte de vină pentru eliminarea din Cupă să aibă și Rednic. În sensul în care, deși Pinto, Răuță și D. Popa erau accidentați, el a decis să-i odihnească pe Iliev, Sorescu și Ivanovski. 

Pasămite, jucaseră prea mult și se simțeau obosiți. „Luxul” l-a costat, ca și iertarea lui Nica, inclus inițial, alături de Țâră, pe lista indezirabililor. Dacă i-a ieșit cu atacantul, marcatorul unui gol frumos, n-a nimerit-o și cu fundașul. Nica a greșit la ambele goluri ale piteștenilor.

Pe bună dreptate, ignorând însă insolvența, Rednic s-a plâns de calitatea lotului. De subțirimea lui. Nu s-a lamentat degeaba, altfel e de presupus că n-ar fi recurs la Nica și la Țâră, introduși pe parcurs. De notat că tocmai jucătorii veniți de pe bancă, Latovlevici, Meza Colli, Rainov și Ișfan, au realizat diferența în repriza secundă și i-au adus Argeșului un succes meritat. Încă fără licență, Andrei Prepeliță demonstrează că-i antrenor.

Când echipa se zbate să scape de retrogradare, rămânerea în Liga 1 constituind principalul ei obiectiv, nu Cupa, mai e ceva ce deranjează în Ștefan cel Mare. Eșecul repetat de a coopta în club vechiile glorii roș-albe. 


Sigur că, înainte de orice, Mureșan et Comp., îndemnați probabil de Nicolae Badea, o fac în propriul interes. Pentru imagine. Spre a câștiga simpatia suporterilor, spre a crește în ochii acestora, dintre cei mai atașați și mai statornici din fotbalul nostru.

După ce au dat greș cu Dănciulescu și cu Marius Niculae, pare-se că nu se vor înțelege nici cu Răducioiu. Oarecum normal, deoarece nu le-au oferit acestora, cum s-ar fi cuvenit, postul de director sportiv, ci doar pe cel de team manager. De, să fiu scuzat, băgător de seamă. De aghiotant pe lângă staff-ul tehnic, mai mult decât nimic, însă foarte puțin!

Vorba lui Dănuț Lupu, ce vrei, "Îl aduci pe Răducioiu să stea lângă Rednic pe bancă și să plimbe foaia de joc cu schimbările pe la al 4-lea arbitru?", când e singurul român care a evoluat la nivel înalt în toate cele 5 campionate de top de pe continent, în Anglia, Franța, Germania, Italia și Spania?!

Dacă Mureșan ia 5.000 de euro pe lună, salariu confirmat, iar unei legende a „câinilor” îi promiți 1.500-1.700, atunci nimeni nu se va înghesui să accepte. Deoarece, înainte de a fi o chestiune de bani, e una de prețuire. Chiar de respect. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.