Contractul secolului

Să spui că la noi e ca la nimeni devine o tautologie. Din aceeaşi categorie neînţeleasă de urmaşii dacilor liberi precum biologie sau virusologie

Pe acest tărâm fabulos un patron poate fi antrenor principal, iar un antrenor principal poate fi secund (şi viceversa), aici un antrenor al portarilor e, de fapt, antrenor principal şi un acţionar principal poate să nu aibă nicio putere la propria echipă care e, de fapt, deţinută de un coafor.

La noi echipele pot intra în insolvenţă cum intri într-o farmacie după un antinevralgic şi tot la noi poţi predica antivaccin fix când un focar izbucneşte în propriul club şi pentru asta să fii recompensat cu amânarea unui meci. Aici e adevărata Americă, ţara tuturor posibilităţilor, a tuturor libertăţilor. Şi, visceral, a tuturor secreţiilor. Amin.

Încercarea moarte are

În spiritul acestui specific naţional care ne face să întrezărim cu greu naţiunea în spatele milioanelor de românii am primit încă o originalitate: contractul prenupţial dintre Gigi Becali şi Edi Iordănescu. Fotbalistic vorbind, sigur, nu e de îndrăznit nicio glumiţă în preajma acestei preacinstite şi dreptcredincioase entităţi cu certificat sportiv şi vocaţie duhovnicească.

În esenţă, nemaivăzuta înţelegere stipulează că patronul nu are voie să se bage peste munca antrenorului şi nici să îi ştirbească autoritatea prin declaraţii publice, sub ameninţarea unei penalităţi de jumătate de milion de euro. Adio imixtiuni în alcătuirea primului "11" şi schimbările din timpul meciului! "Hai să încerc şi aşa!", a spus Becali.

Ce-i de mirare?

În traducere, "hai să încerc şi cu echipa condusă de un antrenor". E ca şi cum managerul nemedical al unui spital şi-ar spune "hai să-l las şi pe chirurg să opereze în locul meu" sau CEO-ul fără brevet al unei companii aeriene "hai să mă dau la o parte de la manşă şi să-l las la comenzi şi pe pilot". Ce, e de mirare într-o ţară în care popi medievali, o mahalagioaică de şanţ politic şi un cântăreţ de rock uşor dau ora exactă în pandemie?

Îmbătrâniri

De îndată ce au apărut ceva scârţâieli - previzibile - în Edenul fecesebist au şi început speculaţiile despre ruperea contractului. Deşi echipa câştigă, Gigi B. a găsit deja pete în soare. Va rezista Edi? a fost esenţa comentariilor. S-au născut sondaje, comentarii, bănuiesc că şi pariuri. Căci ce mai există fără pariuri?

Însă întrebarea e: cât cântăreşte, de fapt, o astfel de convenţie ciudată? La judecata fotbalului nu te poţi duce să revendici o căruţă de bani pârându-l pe patron că te-a urecheat la TV. Asta e de instanţă civilă, şi acolo procesele, care încep de obicei cu vreo două sute de amânări, durează până îţi creşte barba.

E posibil imposibilul?

Dar sunt, veţi obiecta, şi lucruri concrete, măsurabile, cum ar fi impunerea schimbărilor. Corect, nu le poate face peste capul lui Edi, nu? Adică...nu? Sau... Sau într-o bună zi Pintilii se va ridica şi va indica arbitrului o înlocuire, uite-aşa! Vi se pare imposibil?

Dacă da, gândiţi-vă câte lucruri care vi se păreau imposibile s-au întâmplat? Cine credea că în minţile multora Steaua va fi doar... două, că Dinamo va încăpea pe mâna unor aventurieri spanioli, că CFR îl va da afară pe Edi numai după trei meciuri? Ce e pe lângă astea o mică manevră de tuşă? Ce s-ar întâmpla? Ar sări Edi la gâtul lui Pintilii, ar face circ? Poate. Sau poate nu.

Din nou, întrebarea e ce ar face după? Ar rezilia contractul? Probabil. Dar ar încasa şi cecul compensator? Nu e sigur. Pentru că, iar, e speţă de tribunal. Şi ştim povestea. Chiar dacă totul pare clar, de fapt clar e ce vede judecătorul. Şi aici... surprize, surprize!

Pariul cu cotă infinită

E un drum nou despre care nimeni n-are habar cum se va termina. Un drum bizar, deschis de o practică rea şi o suspiciune cronică, niciodată premisele unei frumoase prietenii. E de-a v-aţi ascunselea. Dacă am priceput ceva până acum e că nimic nu garantează nimic. Nici măcar titlul.

Unii zic că FCSB e o jucărie de care lui Becali îi e din ce în ce mai dor şi că va prefera să o strice decât să funcţioneze în mâna altuia. Că îi va face atâtea zile fripte lui Edi încât acesta, scârbit, va renunţa. Mulţi ar vrea să se ajungă la un proces, curioşi de verdict. Mai nimeni nu presupune că ei, cei doi, vor merge mână în mână până la un happy end. Oare de ce?