Opinii   •   EDITORIAL

Aurul olimpic și palmele soților Karolyi

Articol de Narcis Drejan   —  joi, 28 octombrie 2021

După omagiul adus de TVR lui Eduard Novak, pe modelul celui mai iubit fiu al patriei, Nicolae Ceaușescu, am descoperit un documentar excelent, difuzat în 2 părți, despre abuzurile soților Bela și Marta Karolyi

Am urmărit „limbile” și odele la adresa lui Eduard Novak de pe TVR și am simțit că scriitorii care-i ridicau osanale scrise și citite tovarășului Nicolae Ceaușescu ar fi invidioși pe consilierii din MTS de astăzi. Aș fi vrut să scriu, dar mi-am dat seama că dau apă la moară unei non-emisiuni, unei lecții de la jurnalism, care se preda la: AȘA NU!

În schimb, la scurt timp după emisiunea grețoasă, la Adevăruri despre trecut, o emisiune foarte bună a TVR-ului, am văzut titlul: Fabrica de aur. Realizatoarea Irina Luca le convinge pe fostele gimnaste de aur ale României, Georgeta Gabor Antohi, Ecaterina Szabó și Anca Grigoraș, să vorbească despre abuzurile soților Bela și Marta Karolyi.

Și-n America, tot Bela și Marta Karolyi


Americanii au fost primii care au dat tonul și au scos în evidență ororile și abuzurile la care au fost supuse micuțele gimnaste, iar două documentare cutremurătoare, At the heart of gold și Athlete A, arată lumii întregi ce se ascunde în spatele performanței: abuzuri sexuale, violuri, bătăi, și mai grav decât orice, antrenorii și medicii le spuneau părinților că atingerea unui vagin de gimnastă este o metodă de recuperare. 



Acolo, Larry Nassar este prezentat ca o bestie în trup uman, peste 200 de persoane au povestit cum au fost tratate de medicul echipei americane de gimnastică. S-a ales cu 175 de ani de închisoare, dar lucrurile sunt departe de a fi încheiate. 



În ambele documentare americane auzim numele soților Karolyi, cu celebrul Karolyi Ranch, USA Gymnastics National Team Training Center, din Texas. Cei doi nu dau nicio declarație, apar în imagini de arhivă, dar tot mai multe voci îi acuză, susținând că este imposibil să nu fi aflat despre metodele îngrozitoare ale lui Nassar. Procesul nu este încheiat, apar noi și noi dovezi.

Ne întoarcem la documentarul realizat de Irina Luca, la TVR. 3 mari gimnaste ale României, Georgeta Gabor, Kati Szabó și Anca Grigoraș povestesc despre cum erau date cu capul de bârnă, despre cum le înfometau soții Karolyi, despre obsesia de a le cântări de 5 ori pe zi, plus fazele celebre ale dictatorilor, adică fetele mâncau câte un ou sau un “grătar” de salată, iar Bela și Marta aveau farfuriile pline în fața micuțelor gimnaste.



„Bela era un uriaș, purta cam 46 la picior, și vedea cam tot ce facem. Nu puteai să-l ocolești, treceai pe lângă el și tot timpul te lovea dacă greșeai!”, povestește Georgeta Gabor Antohi. Firma de avocatură care-i reprezintă pe soții Karolyi nu iau în seamă nicio solicitare din partea presei, repet, uitați-vă la cele două documentare americane, veți avea impresia că-s mai ascunși decât a fost Jimmy Hoffa.

De ce tace Nadia?

Nadia Comăneci alături de Bela Karolyi. Foto: ImagoImages

La finalul fiecărei părți a documentarului, telespectatorii sunt anunțați că i-a fost solicitat un punct de vedere și Nadiei Comăneci, dar care spune că au trecut foarte mulți ani și nu-și amintește. Cartea excelentă a istoricului Stejărel Olaru, Nadia și securitatea, nu are niciun punct de vedere al celebrei gimnaste, iar simbolul gimnasticii românești păstrează o tăcere de mulți ani. Și despre fuga din 89, dar mai ales despre metodele soților Karolyi. Georgeta Gabor susține în documentar că Bela și Marta le înjurau în maghiară, la fel și coregraful Geza Poszar, iar jignirile erau la ordinea zilei.

În cartea lui Ioan Chirilă, Nadia, nea Vanea amintește un moment crunt, dar l-a analizat vreodată cineva? Fetele veneau de la Mondialele de la Skien, iar apoi au luat trenul de la București spre Onești. În gara Buzău, Nadia s-a rugat de soții Karolyi să le lase să-și cumpere câțiva covrigi de Buzău și să împartă. Soții Karolyi au spus că după o asemenea performanță merită și ele jumătate de covrigel, deși nu mâncaseră nimic toată ziua și să fie foarte atente la greutate.

Geza Poszar, din Sacramento, a rupt tăcerea și a spus după aproape 50 de ani că nimeni n-a scăpat de bătăile soților Karolyi. Și Nadia nu spune nimic, nici măcar în cele două documentare americane, poate vocea ei ar fi cea mai importantă, ar asculta-o toată lumea. 



Dar la ce s-a întâmplat în 1989, chiar mai crede cineva că fuga Nadiei n-a fost tot un mijloc de propagandă al Vestului față de prăbușirea comunismului și de cât de fragile erau statele din Est? Bătăi și abuzuri, iar două sisteme diferite au acoperit doi antrenori care cică “se complectau”, conform limbii române a Martei Karoly. Una urla, altul lovea, dar zâmbetele de la imn și culoarea metalului de la Jocurile Olimpice făceau totul uitat. De iertat mai iartă lumea, dar de uitat niciodată...

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.