După despărțirea de Ronald Koeman, Barcelona a numit un antrenor interimar: Sergi Barjuan (49 de ani), cel care conducea echipa a doua a catalanilor. Marele favorit să devină „principal” este în continuare Xavi.
Fosta glorie a catalanilor, Xavi Hernandez, e dispus să preia Barcelona. Dar vrea libertate totală pentru a-și pune proiectul în aplicare și susținere necondiționată. Până ca negocierile să fie duse la final, Barca a numit un interimar, pe Barjuan.
Sergi Barjuan, antrenor interimar la Barcelona
„FC Barcelona anunță că Sergi Barjuan, actualul antrenor de la Barca B, va prelua provizoriu formația de seniori. Poziția sa interimară va înceta de îndată ce clubul va desemna un nou antrenor.
Președintele FC Barcelona, Joan Laporta, îl va prezenta oficial pe Sergi Barjuan primei echipe în această după-amiază, înainte de antrenament. Sergi Barjuan se va adresa presei joi, alături de președintele echipei”, au comunicat oficial catalanii.
Fost jucător la Barcelona și Atletico Madrid, cu 58 de selecții în naționala Spaniei, Barjuan le-a mai pregătit pe Recreativo Huelva, Almeria, Mallorca, ZJ Greentown și Barca U18.
Barcelona, acord cu Xavi
Conform cotidianului Sport, Xavi a ajuns la un acord cu Barcelona, dar trebuie să-i convingă pe cei de la Al Sadd să rupă contractul. Are clauză de reziliere 1 milion de euro, iar Barca are datorii de 1,34 miliarde euro.
Xavi Hernandez, 41 de ani, e pe buzele tuturor suporterilor catalani, după demiterea lui Ronald Koeman. Fosta glorie a catalanilor, acum la Al Sadd, este văzut inclusiv de către președintele Barcelonei, Joan Laporta, drept cel mai potrivit să scoată echipa dintr-o criză fără precedent.
Xavi cunoaște foarte bine clubul, unde a jucat de la 11 ani și a făcut istorie sub comanda lui Pep Guardiola. Iar la actuala formație, pentru care a evoluat din 2015 până-n 2019, când a trecut pe bancă, are un palmares impresionant ca antrenor: 7 trofee câștigate, 66 victorii, 16 remize și 18 eșecuri, golaveraj 273 - 126.
{{text}}