International   •   Stranieri   •   GALATASARAY

„Ce se întâmplă cu Moruțan?!” » Ce lucru ciudat a observat presa din Turcia la playmakerul lui Galatasaray

Moruțan a evoluat în 11 meciuri, 8 în campionat, dar în niciuna dintre aceste partide nu a reușit să stea până la finalul meciului pe teren

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 28 octombrie 2021

Presa din Turcia a observat ceva la Olimpiu Moruțan, playmakerul celor de la Galatasaray. 

Transferat la cererea expresă a lui Fatih Terim, în startul acestui sezon, Olimpiu Moruțan îi contrariază pe turci. 

Fostul jucător de la FCSB a evoluat în 11 meciuri, 8 în campionat, dar în niciuna dintre aceste partide nu a reușit să stea până la finalul meciului pe teren. Chiar și în derbyul cu Beșiktaș, pierdut de Galatasaray cu 1-2, Moruțan a fost nevoit să fie schimbat cu Ryan Babel în minutul 64. 

Curățenie la echipa lui Moruțan și Cicâldău


Antrenorul Fatih Terim (68 de ani) vrea să ia măsuri radicale după acest derby. Fatih Terim este nemulțumit de startul actualei stagiuni și le-a transmis conducătorilor o listă cu 7 jucători de care nu mai are nevoie. 

Printre ei se numără și oameni cu experiență, precum olandezul Ryan Babel sau DeAndre Yedlin. Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan păstrează poziții de forță, oameni de bază în noul proiect al grupării „Cim Bom”, informează publicația turcă Fanatik.

Lista fotbaliștilor indezirabili de la Galatasaray

  • Fatih Ozturk - portar, 34 de ani
  • Gustavo Assunçao - mijlocaș, 21 de ani
  • Ryan Babel - atacant, 31 de ani
  • Aytaç Kara - mijlocaș, 28 de ani
  • DeAndre Yedlin - fundaș, 28 de ani
  • Sofiane Feghouli - mijlocaș, 31 de ani
  • Mbaye Diagne - atacant, 29 de ani

Fatih Terim a cerut mutări importante în pauza de iarnă. Vicecampioana Galatasaray ocupă doar locul 8 în prima ligă turcă, cu 17 puncte strânse în 10 runde. Formația lui Cicâldău și Moruțan stă mai bine în Europa League, unde conduce grupa cu Lazio, Marseille și Lokomotiv Moscova.

Nu putem menține scorul. Când controlăm mingea, nu avem probleme. La început, Moruțan, Cicâldău și Berkan au pierdut multe mingi. Suntem o echipă care vrea să aibă mingea și joacă bine când o are. Nu a fost ușor să suportăm atacurile, Besiktas are jucători foarte talentați în față. Chiar și așa, am reușit să controlăm jocul după 15-20 de minute

- Fatih Terim după Beșiktaș - Galatasaray 2-1

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.