WTA Transylvania Open, marele eveniment al săptămânii pentru sportul românesc, se apropie de punctul culminant, iar România are foarte multe motive să spere că va câștiga cel puțin unul dintre cele două trofee puse în joc. Simona Halep e bine poziționată în drumul spre finală, iar pe tabloul de dublu vom avea în proporție de 100% o reprezentantă a României în ultimul act. Dar cum arată fazele finale de la Cluj-Napoca?
Halep, Kontaveit și Răducanu, favorite la semifinale
Încă de la tragerea la sorți a tabloului a devenit clar că WTA Transylvania Open va reprezenta o luptă de la distanță între trei jucătoare: Simona Halep, Anett Kontaveit și Emma Răducanu. Toate trei și-au respectat statutul de favorite și s-au calificat fără mari emoții în faza sferturilor de finală, acolo unde primesc, din nou, prima șansă a Cotelor Superbet. Halep și Răducanu se pot vedea în semifinale, dacă le înving pe Jaqueline Cristian, respectiv Marta Kostyuk. În partea inferioară, Kontaveit domină tabloul, iar favorita a doua la câștigarea trofeului continuă sprintul spre Turneul Campioanelor, acolo unde va ajunge dacă se va califica în finală. Vineri, în față îi iese Anhelina Danilina!
Șansă pentru Peterson și Tsurenko
O semifinală la nivel WTA e o performanță foarte bună pentru orice jucătoare aflată în afara top 30, iar suedeza Rebecca Peterson (99 WTA) și ucraineanca Lesia Tsurenko (127 WTA) au șansa de a pleca de la Cluj cu bani și puncte care să le ajute să urce în clasament. Tsurenko a ajuns în sferturi pe culoarul favoritei patru, elvețianca Teichmann, în timp ce Peterson și-a croit drum prin succese cu Jana Fett și Irina Bara. Iar al treilea meci direct, după două succese ale lui Peterson la Eastbourne, în 2019, va stabili adversara învingătoarei dintre Kontaveit și Kalinina.
Speranțe pentru un trofeu românesc la dublu!
Dacă în proba de simplu Simona Halep are adversare pe măsură în drumul ei spre trofeu, tabloul de dublu s-a completat în așa fel încât o jucătoare din România are asigurată calificarea în finală. Prima semifinală e între perechile Dzalamidze/Juvan și Jrucin/Pattinama Kerkhove, iar Irina Bara și georgianca Gorgodze s-au calificat deja în penultimul act pe partea superioară. Acolo, ultimul sfert de finală e unul 100% românesc, cu Niculescu și Ruse, sfertfinaliste la US Open 2021, urmând să le înfrunte pe Begu și Mitu. Perechea câștigătoare merge spre un duel cu Bara și Gorgodze, apoi tricolorul va fi reprezentat în finala programată duminică.
{{text}}