Cristi Borcea (51 de ani), fostul finanțator al celor de la Dinamo, recunoaște că s-a implicat la echipă în vara lui 2020, în perioada în care antrenor era Adrian Mihalcea.
Fostul acționar al “câinilor” a acordat un interviu în care a vorbit despre prezentul și viitorul clubului Dinamo, dar și despre posibilitatea ca Patrick, unul dintre copiii săi, să investească la un moment dat la echipa din șoseaua Ștefan cel Mare.
Cristi Borcea: „În momentul de față, Dinamo n-are niciun viitor!”
„În momentul de față, Dinamo n-are niciun viitor. E un pacient conectat la aparate. Dacă îl deconectezi, gata! Echipa e condamnată să reziste până atunci când stadionul va fi gata și trebuie să-și rezolve și problema cu insolvența.
Am încredere în Mircea Rednic, dar m-am implicat în revenirea lui la Dinamo. Rednic știe fiecare colțișor al stadionului, am încredere”, a declarat Cristi Borcea, într-un interviu acordat pentru Digi Sport.
Borcea a recunoscut că a sprijinit echipa în vara lui 2020, când antrenor era Adrian Mihalcea, dar explică de ce ar refuza să facă din nou același lucru.
„M-am implicat când a fost Mihalcea antrenor, dar nu vreau ca numele meu să fie legat de locul 15 și de insolvență. 30.000 de oameni mă înjurau și umpleau gardurile când echipa termina pe locul 2”, a mai spus Borcea, conform sursei citate.
Ce ar putea face Patrick Borcea la Dinamo? Sponsor sau pe partea de markering, dar nu să fie proprietarul clubului.
- Cristi Borcea
Cristi Borcea, condamnat în „Dosarul Transferurilor”
- Borcea a fost la Dinamo în perioada 1998-2012 și a câștigat 4 campionate, 6 Cupe și 2 Supercupe.
- În martie 2014, Cristi Borcea a fost condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare în „Dosarul Transferurilor” pentru deturnare de fonduri, fals în acte și înșelăciune. A fost eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava la începutul lunii iulie 2018, după ce a ispășit puțin peste 4 ani de închisoare.
- În februarie 2019 a fost din nou condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în Dosarul Retrocedărilor, alături de Dragoș Săvulescu și Radu Mazăre. El a fost acuzat de procurorii DNA că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro. A fost eliberat în noiembrie 2019, după 9 luni.
{{text}}