Fotbal   •   Liga 1   •   CSU Craiova - CS Mioveni 5-2

7 goluri în CSU Craiova - Mioveni » „POKER” Ivan, eurogol Markovic! Clasamentul ACUM

+10 Foto
FOTO: facebook.com/UCVOficial

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 30 octombrie 2021

CS Universitatea Craiova a învins-o pe CS Mioveni, scor 5-2, în runda #14 din Liga 1.

Ce repriză pe „Oblemenco”! Andrei Ivan a deschis scorul în minutul 17, din pasa lui Nistor, la o fază care a suscitat o controversă de ofsaid, însă decizia arbitrilor a fost corectă. 

Același Ivan a transformat 4 minute mai târziu penalty-ul obținut de Cîmpanu, iar meciul părea încheiat. De nicăieri, CS Mioveni a găsit totuși forța să egaleze. Oancea i-a așezat, dintr-un luft, mingea lui Bogdan Rusu la marginea careului mic, iar atacantul argeșenilor n-a iertat (34). 


Același Rusu a realizat „dubla”, de această dată după o gafă a portarului Mirko Pigliacelli, învins la scurt (39). 

Scorul final din primul act a fost stabilit în prelungiri de același Ivan, dintr-un alt penalty (45+2).

Repriza a doua nu a mai avut același ritm. Chiar și așa, Craiova a mai reușit două goluri. Ivan, în forma carierei, a scăpat pe contraatac și nu s-a mai oprit până când nu a reușit „pokerul” (83), în timp ce Markovic a închis tabela cu un golazo în vinclu (90+3).


CSU Craiova ajunge la 5 victorii consecutive în Liga și urcă pe locul secund. Dincolo, CS Mioveni rămâne fără succes din august și se clasează pe 12.

Andrei Ivan, în forma carierei

Ivan confirmă astfel forma excelentă prin care trece: în ultimele 5 meciuri în Liga 1, toate câștigate de CS Universitatea, Andrei a punctat de 7 ori, a oferit două pase decisive și a obținut două penalty-uri. 

30.09.2017este data la care un jucător a marcat ultima dată 4 goluri în Liga 1: George Țucudean în Viitorul - Poli Iași 5-2

FINAl. CS Universitatea Craiova - CS Mioveni 5-2

CS Universitatea Craiova - CS Mioveni, echipe de start:

CSU CRAIOVA: Pigliacelli - Căpățînă, Găman, Screciu, Bancu - Nistor, Crețu, Houri - Cîmpanu, Koljic, Ivan

REZERVE: Lazar, Vătăjelu, Constantin, Bălașa, Ivanov, Fedele, Gustavo, Baiaram, Markovic

ABSENȚI: Conte, Papp (accidentați)

ANTRENOR: Laurențiu Reghecampf



CS MIOVENI: Ducan - Balaur, Iacob, Garutti - Oancea, Sanoh, Panait, Cierpka, Şerbănică, Blănaru, Rusu

REZERVE: Popescu, Burnea, Rădescu, Vereş, Toma, Massaro, Cristea, Coşereanu, Buziuc

ABSENT: Scarlatache (suspendat)

ANTRENOR: Alexandru Pelici

Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova)

Arbitru: Coza Ionuţ (Cernica) / A1: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea), A2: Vatamanu Cosmin (Bucureşti)

Citește și alte știri: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.