Cupa României, umplută cu apă chioară

Poveștile competiției spumoase de altădată nu mai au pic de acid. Întrecerea a rămas doar ca să fie, pare o aflare în treabă, să mai aibă și Federația un obiect de activitate

Dacă ne uităm că Bayern a luat un ditamai 5-0 la Gladbach în Cupa nemților, o să ne apucăm să recităm iarăși poezia aceea fără rimă și fără subiect cu "farmecul Cupei", "competiția surprizelor", "competiția KO" și alte banalități. Da, a luat Bayern (cu aproape toată lumea pe teren) bătaie cu 5-0, dar Deutsche Pokal, deși a rămas cu mult în urma Bundesligii ca interes, mai pune în joc niște premii în bani și mai ales niște orgolii. 

La noi, în Cupa noastră, poate fi vorba doar de ambiția Filiașiului, de fotbalul câmpenesc biruitor la orașe și sate.

UEFA s-a prins mai demult

Pe vremuri, câștigătoarele Cupelor naționale aveau o competiție internațională a lor, Cupa Cupelor. Care era numită și C2, adică mai importantă chiar decât Cupa UEFA. Încet-încet însă oamenii s-au prins cam cum devine cazul. Dacă într-o țară o echipă reușea eventul, ea se ducea în C1, Cupa Campionilor Europeni, în vreme ce în Cupa Cupelor mergea finalista. Care nu o dată se întâmpla să fie o formație modestă, din mijlocul plutonului, ba chiar din liga secundă. 

Unul dintre exemplele elocvente vine chiar de la noi. În 1991, finalista Cupei României, SC Bacău (ambele trofee interne reveniseră Craiovei) a mers în C2 și a luat în primul tur un 0-11 "aggregate" de la Werder Bremen de i-au mers fulgii!

Cum banii începeau să conteze tot mai mult, iar ageamiii și nepoftiții ca Bacăul n-aduceau niciun fel de venit, oamenii de la UEFA au acționat și Cupa Cupelor și-a dat obștescul sfârșit în 1999! De-atunci, și importanța Cupelor naționale a scăzut pe măsură.

Indiferență

La meciurile de Cupă de la mijlocul săptămânii, echipele își menajează jucătorii, cu gândul la ce va fi duminică în campionat. Aliniază garnituri peticite, afișează indiferență (cam cum s-a etalat Rapidul la Timișoara), puțin le pasă că înainte de meci niște băieți flutură la centrul terenului un cearșaf cu însemnele sponsorului. Meciurile sunt slabe, aproape de neurmărit. 

Din aceste mirifice "optimi" pe care le-am străbătut la mijlocul săptămânii, doar Dinamo-Argeș a semănat, cât de cât, a meci de fotbal. În rest, ce voluptăți abisale s-or afla într-o înfruntare Buzău-Călărași? Sau poate că atingem Nirvana contemplând, dimpreună cu gâștele de pe marginea terenului de la Filiași, episodul de fotbal amator autentic, la capătul căruia localnicii se califică în "sferturi" și-și schimbă regimul de consum, trecând, după propria lor afirmație, de la bere la vin…

Roaba alegorică

Un argument în plus că această Cupă a României a ajuns un fel de Daciadă e că ultimele trei finale au ocolit cel mai mare stadion al țării, disputându-se la Ploiești. Pandemie-nepandemie, tribune închise sau nu, exilarea finalelor în Provincie e un semn al lipsei de interes față de ceva care nu mai atrage. Poate ceva marketing, poate niște premii mai consistente, poate un alt sistem de disputare, ceva trebuie să smulgă competiția din această stare de degradare avansată în care se află.

Cupa e unul dintre carele alegorice cu care Federația defilează (al doilea ca importanță după prima reprezentativă) și FRF trebuie să găsească soluții, să-i umfle roțile și să-i vopsească fațada. La cum arată acum, în loc să defileze, se târăște. E roabă alegorică, nu car!