Dintre cei trei oameni de afaceri despre care antrenorul Mircea Rednic a dezvăluit că ajută cu bani Dinamo, Nicolae Badea, Marin Iuhasz și Gheorghe Nițu, doar primii doi se regăsesc în dosarul de insolvență depus de administratorul judiciar la Tribunal.
Concret, Computerland România, firma lui Nicolae Badea, figurează în Raportul privind cauzele insolvenței printre furnizorii principali cu care Dinamo are încheiate contracte de prestări servicii. Între 2019 - iunie 2021, societatea fostului finanțator din Ștefan cel Mare a virat în conturile clubului 398.222,50 lei.
În tabelul în care este detaliată structura producției vândute de Dinamo în iunie 2021, în dreptul companiei Computerland apare suma de 70.028 de lei. Ceea ce reprezentă 1,30% din totalul veniturilor lunii respective, în valoare de 4.084.323,67 lei (publicitate, drepturi TV, transfer jucători, compensări, respectiv alte venituri).
Potrivit administratorului judiciar, în baza acestor contracte "societatea își desfășoară activitatea de club sportiv în parametri normali" și asigură "posibilitatea reorganizării".
În ceea ce-l privește pe Marin Iuhasz, membru Elite DDB, acesta este înscris la masa credală, la categoria chirografari, cu două împrumuturi în valoare de 140.000 de lei. Ambele justificate de administratorul judiciar ca fiind "pentru acoperirea nevoilor urgente de finanțare ale lui Dinamo 1948".
La 17 decembrie 2020, omul de afaceri Marian Iuhasz a donat 100.000 lei pentru ca Dinamo să poată plăti restanțele salariale față de angajații din zona administrativă a clubului. Al doilea împrumut, în valoare de 40.000 de lei, a fost făcut prin societatea lui Delta Glass SRL, la 3 februarie 2021.
Pe de altă parte, potrivit Raportului cauzelor insolvenței, Dinamo a încasat de la Marian Iuhasz 110.000 de lei, plus 273.067,96 de lei din partea firmei sale, pe parcursul celor doi ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței.
Marian IuhaszMarin Iuhasz, care deține în nume propriu un procent de 0,31% din valoarea masei credale și 0,40% din valoarea creanțelor votante, a fost ales membru în Comitetul creditorilor.
Componența comitetului creditorilor
- Asociația Peluza Cătălin Hîldan Dinamo – președinte (Creanță acceptată 8.600.000 lei)
- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București – membru (5.683.265 lei)
- Parc Hotels SA – membru (171.361,63 lei)
- Centrul Medical Unirea SRL – membru (114.558 lei)
- Iuhasz Marian Ignațiu – membru (100.000 lei)
Contracte de prestări servicii în derulare
Denumire furnizor/Producător | Valabil până la data |
Telekom Communication România | 21.01.2023 |
Macron SpA | 31.05.2026 |
Italgres Distribution | 30.06.2022 |
Kindred (London) Limited / Unibet | 30.03.2022 |
CNAIR | 01.02.2023 |
Computerland România | 31.05.2022 |
Prodal 94 SRL | 30.06.2022 |
Berreta Protection | 31.12.2021 |
Ady&Avanu SRL | nedeterminată |
Aaylex Distribution | - |
Fundația Olimpică Română | 30.06.2022 |
Safe Work Assist&Service | nedeterminată |
Marathon Distribution Group | 15.12.2021 |
Open Politics | 05.05.2022 |
ADPP Balotești | nedeterminată |
Dany Impex SRL | nedeterminată |
Bilancia Exim | nedeterminată |
Printre firmele care asigură cea mai mare parte din bugetul clubului Dinamo se află și Prodal 94 SRL, care aparține omului de afaceri Bagher Karimzadeh, cetățean român de origine iraniană. Acesta este unul dintre magnații alcoolului. Bagher Karimzadeh a făcut parte dintre cei 9 acționari celebrii care au preluat Dinamo în 2005, alături de Nicolae Badea, Cristi Borcea, Ioan Becali, Gigi Nețoiu, Vasile Turcu, Vladimir Cohn, Dragoș Săvulescu, Florian Walter.
Într-un efort unic în sud-estul Europei, în perioada ianuarie 2020 - iunie 2021, clubul a fost susținut de suporteri, uniți în Programul DDB (Doar Dinamo București), inițiat de Asociația Peluza Cătălin Hîldan, care au plătit aproape 2 milioane de euro pentru acoperirea cheltuielilor imediate. Fără acest angajament incredibil, Dinamo 1948 ar fi fost deja în faliment
- Raportul cauzelor insolvenței
Iuhasz și Nițu au plătit comisioane impresarilor
Mircea Rednic a dezvăluit sâmbătă, 30 octombrie, că Marin Iuhasz și Gheorghe Nițu, unul dintre marii fermieri din țară, au plătit comisioanele cerute de impresarii a doi dintre ultimii cinci fotbaliști aduși în „haită", după ce au dat bani și în trecut clubului.
Referitor la Nicolae Badea, Rednic a precizat că acesta completează foarte multe salarii.
„Un comision de 2.500 de euro l-a plătit «Tata» Nițu, altul, tot de 2.500, l-a plătit Iuhasz. Și două de 4.500 le-a achitat Rednic. E un efort mic, dar toți trebuie să facem eforturi. Suntem în insolvență și nu putem face altfel. Domnul Badea completează foarte multe salarii. Iar DDB-ul face eforturi foarte mari. Ăștia suntem. Sper să vină și alții, arabi, din Afganistan...", a declarat Mircea Rednic.
{{text}}