Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - FC Argeș 2-1

Ilie Dumitrescu remarcă un jucător de la FCSB: „Vreau să-l laud, am promis”

+20 Foto
FCSB a învins-o pe FC Argeș, scor 2-1. Ilie Dumitrescu l-a lăudat la final pe Valentin Crețu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 31 octombrie 2021

FCSB a învins-o pe FC Argeș, scor 2-1. Ilie Dumitrescu l-a lăudat la final pe Valentin Crețu (32 de ani, fundaș dreapta), cel care a intrat de pe bancă în minutul 59 și a oferit un assist la golul decisiv reușit de Vali Gheorghe.

„Vreau să-l laud pe Crețu, am promis că o să-l remarc de fiecare dată când va da o centrare de gol. Spun lucrul ăsta pentru că am fost foarte critic cu el și cu Radunovic. Azi a intrat foarte bine și am vrut să spun asta. Foarte inspirat Edi Iordănescu la schimbări”, a declarat Ilie Dumitrescu în cadrul emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.

+20 Foto
FCSB - FC Argeș, foto: Cristi Preda/GSP

FCSB - FC Argeș 2-1 » A 6-a victorie consecutivă pentru vicecampioană

La Buzău, FCSB a dat piept cu echipa cu cea mai bună apărare din Liga 1, doar 7 goluri primite înaintea acestui meci. Partida a început cu piteștenii cerând penalty la intervenția lui Radunovic asupra lui Ișfan. Mijlocașul argeșean l-a împins pe fundașul roș-albastrilor, care apoi s-a împiedicat și l-a dărâmat în careu. 

După câteva momente de confuzie, „centralul” Antonie a dictat, pe bună dreptate, fault în atac, spre supărarea lui Andrei Prepeliță. FCSB a început ofensiva și a ratat o ocazie imensă în minutul 10 prin Claudiu Keșeru. 

Atacantul vicecampioanei a combinat perfect cu Budescu în marginea careului, a întors un fundaș, dar șutul său a fost scos incredibil de pe linia porții de Tofan. Elevii lui Edi Iordănescu puteau deschide scorul în minutul 14, dar lovitura de cap a lui Florin Tănase a fost parată de portarul Greab. 


De aici, FC Argeș a echilibrat jocul, chiar reușind să domine în restul reprizei, dar fără ocazii la poarta lui Vlad. Repriza a doua a debutat cu ocazia uriașă a lui Ianis Stoica. Găsit excelent de Budescu în careu, tânărul fotbalist al roș-albaștrilor a întârziat șutul, permițându-i lui Greab să intervină. 

Inspirația lui Edi Iordănescu aduce 3 puncte pentru FCSB

Cu jumătate de oră înainte de final, Argeșul a dat lovitura. Rămas cu șansă cu mingea la picior în urma unui corner, Raynov a înscris din apropierea liniei porții. Revenit după o accidentare, Octavian Popescu a adus egalarea repede pentru roș-albaștri, cu un șut la lung din marginea careului. 

Inspirația lui Edi Iordănescu a fost decisivă în revenirea vicecampioanei. Vali Crețu cu centrarea și Valentin Gheorghe cu finalizarea, ambii introduși în repriza secundă, au colaborat 3 minute mai târziu pentru golul 2 al celor de la FCSB. 

FCSB se impune la limită și se apropie la 9 puncte de liderul CFR, dar cu un meci în minus, în timp ce piteștenii rămân pe locul 9, cu 21 de puncte

Citește mai multe știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.