Liga 1

Torje, pus la zid: „N-are sânge în instalație! Dacă nu era Dinamo, unde juca?!”

+22 Foto
După Sepsi - Dinamo 4-1, Gabriel Torje a avut un discurs dur la adresa propriei formații. Jucătorul „câinilor” e taxat acum de Dănuț Lupu, un nume important din istoria roș-albilor.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 01 noiembrie 2021

După Sepsi - Dinamo 4-1, Gabriel Torje a avut un discurs dur la adresa propriei formații. Jucătorul „câinilor” e taxat acum de Dănuț Lupu, un nume important din istoria roș-albilor.

Torje trebuia să fie unul dintre cei mai buni jucători de la Dinamo, nu-i dă nimic dreptul să critice acei copii de acolo. Dă o declaraţie… dar dacă nu exista Dinamo el unde juca? Cineva îţi dă o mână şi tu ce faci? Nici el n-are sânge în instalaţie, că dacă avea juca fotbal. 

Îmi cer scuze faţă de Mircea Rednic, dar nu poţi aduce jucători liberi de contract care să te ajute. Eu i-am dat un sfat. Aş fi continuat cu acei copii, că mai greu decât e acum nu putea să fie. Acei copii puteau creşte şi anul viitor să facă ceva. Dacă aduci jucători străini pentru 6 luni, ăia pleacă în vară. Cea mai mare problemă a lui Dinamo e că nu a dat continuitate copiilor”, declarat Lupu la Pro X.

2 trofeea câștigat Lupu cu Dinamo: Cupa și Campionatul României în sezonul 1989/1990

25 de goluriîn 136 de meciuri a marcat Lupu pentru „câini" în Liga 1, în trei perioade: 1987-1990, 1995-1997 și 2000-2001

Gabriel Torje, discurs dur după umilința cu Sepsi

„O nouă dezamăgire pentru tot ceea ce înseamnă suflarea dinamovistă, pentru noi ca jucători, staff, conducători, persoanele care stau lângă noi în situația asta grea. Dezamăgim încă o dată și încă o dată, până când, la un moment dat, probabil se va sătura toată lumea, vor pleca și oamenii care ne susțin și atunci se va alege praful de această echipă. 

Mă bucură prea puțin faptul că am marcat, sunt foarte dezamăgit, chiar mai dezamăgit decât la meciul cu FCSB, când am pierdut cu 0-6. 

Atunci eram la început, acum s-au făcut eforturi foarte mari, s-au îmbunătățit condițiile, antrenamentele au fost extraordinare, am avut și semi-cantonament în pauza competițională. Am făcut tot ce a depins de noi, ceea ce se întâmplă la meci e rușinos, nu știu ce să zic”, a declarat Gabi Torje la finalul partidei.

Gabi Torje: „Nu avem pic de sânge în instalație în meciurile importante”

Mijlocașul lui Dinamo a explicat cauzele jocului slab prestat de jucători și spune singura opțiune care le-a rămas elevilor lui Mircea Rednic pentru a putea ieși din pasa proastă.

„Nu vreau să zic despre nimeni că se supără, toți suntem în aceeași oală, dar cred că principalii vinovați sunt jucătorii pentru că antrenorii s-au tot schimbat, conducătorii au tot venit, noi jucătorii suntem vinovați pentru ceea ce se întâmplă. Nu ne motivăm, nu avem pic de sânge în instalație în meciurile importante, să demonstrăm că suntem bărbați. 

Trebuie să fim prieteni și frați în teren, să ne ajutăm 90 de minute, altfel nu vom scoate niciodată barca la mal, pentru că sunt atâtea meciuri consecutive fără victorie și lumea nu mai are răbdare cu noi”, a adăugat Torje.

VIDEO. Ce l-a nemulțumit pe Mircea Rednic, după Sepsi - Dinamo 4-1

>

Citește alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.