Matyas Endre, scouterul lui Sepsi, taxat de Leo Grozavu în intervențiile pe care le-a avut în ultimele zile, iese la atac și nu-l iartă pe fostul tehnician al covăsnenilor. Oficialul lui Sepsi îl contrazice pe fostul tehnician al echipei și crede că ceea ce face acum e doar pentru a căuta „un țap ispășitor”.
- Te salut, Matyas! Înțeleg că te-au deranjat cele spuse de domnul Grozavu...
- Așa este! De câteva zile tot dă în noi, ba la voi, la GSP, ba când merge la Look. Mai rău e că la meciul cu CFR Cluj a venit, a stat o repriză cu noi în lojă, apoi s-a dus la Look să dea în noi. A mâncat o pâine aici, una bună, nu se face așa ceva. Ca să nu mai zic că Sepsi l-a readus pe Grozavu în circuit, deja începuse să uite lumea de el.
- Dar ce te-a deranjat în mod special? Dânsul a spus doar că echipa are nevoie de un director sportiv și că are câteva lipsuri...
- A tot spus că nu a fost cineva lângă el. Păi v-a spus și Attila asta. Mereu a fost cineva lângă el. Că eram eu, că era Attila sau altcineva, mereu a fost cineva. Plus că suntem în era tehnologiei, oricând poate da un telefon. A spus că nu-i știam stilul... Oricum Grozavu avea agenții săi preferați și îi aștepta pe ei să-i propună jucători. Așa au venit 9-12 jucători, din care au rămas oricum puțini. Pe restul tot el a decis să nu-i mai țină. Poate că trebuia să fac scouting și agenților pe care îi prefera mister.
- Domnul Grozavu a spus că la transferuri lucrurile se mișcă foarte greu și...
- Știu ce vrei să spui. Domnul Grozavu a fost consultat în toate transferurile, mai puțin în cel al lui Bărbuț. Nu s-a făcut nimic fără OK-ul antrenorului. Cine a venit a venit doar la dorința lui. Nimic peste capul antrenorului. Și vă mai zic ceva, el nu a avut niciodată o listă, așa cum se face înaintea sezonului.
- Te referi la lista cu jucătorii pe care îi vrea?
- Da, că a tot susținut asta. Nu! N-avea nicio listă, ne-a mai propus unul-doi jucători. Serdar Dursun e unul dintre ei. Golgeterul din Zweite Bundesliga. Care a semnat cu Fenerbahce. Crezi că îl puteam lua noi? Poate Sfântu Gheorghe să concureze cu un gigant ca Fener? Care dă salarii de peste un milion?
Sepsi îi dă replica lui Leo Grozavu
- Ăsta este un exemplu, dar probabil că a mai propus jucători care până la urmă n-au ajuns la Sfântu Gheorghe!
- Tot ce a venit la Sepsi, de la Deligiannidis la Markovic, Golofca, Rep, Jesus Fernandez, toți au venit cu girul lui. Trebuie să înțelegem ceva, în România niciun antrenor nu poate fi manager. Nu are cum! Plus că a tot repetat și la GSP și în partea cealaltă că el voia să știe pe ce buget se bazează.
- Este o problemă? De ce n-ar trebui un antrenor să știe partea aceasta, să-și poată construi o strategie...
- Bugetul îl știe o singură persoană. Patronul echipei. Și cred că așa este și normal să fie. Dar domnul Grozavu de ce nu vorbește și despre lucrurile întâmplate pe lângă acestea expuse în emisiuni?
- La ce te referi?
- Întreabă băieții să vezi de ce a fost exclus Fofana din lot? Știi că Fofana are o clauză că dacă calcă strâmb, din cauza comportamentului, poate fi dat afară, i se poate rezilia contractul. Fofana a fost provocat două luni de Leo Grozavu!
- Provocat?
- Da, a tot căutat să-l excludă din lot. Nu o să îți zic ce s-a întâmplat și cu Golofca, mai bine întreabă-l pe el. Anass Achahbar a fost exclus din lot, a revenit și iată ce bine a intrat. Leo Grozavu a plecat pentru că rezultatele nu erau cu el. Am câștigat un singur meci din 13. Am fost eliminați din Europa League. Apropo de asta a spus că noi am pierdut calificarea acolo.
- Se referea probabil la faptul că nu a avut soluții suficiente!
- Nu e adevărat, calificarea s-a pierdut aici. Ai avut 1-0 și nu ai știut să profiți. Restul sunt scuze și se tot caută un țap ispășitor. OK, sunt un începător în meseria asta, dar nu înseamnă că numai eu sunt de vină, sau Attila. Nu, toți suntem de vină într-o schemă cum e cea de la fotbal. O echipă! Iar atunci când lucrurile nu merg bine, antrenorul e schimbat.
- Nu ți se pare că echipa a pierdut prea mulți jucători vara trecută? Mulți dintre ei titulari...
- Așa e! Dar hai să punem pe foaie. Pe Petrila nu aveai cum să-l mai ții. Nici pe Florin Ștefan, care nu a mai dorit să continue, voia o experiență în străinătate. Cel puțin asta ne-a zis nouă. Lui Bouhenna i-am făcut o ofertă foarte mare și nu a mai vrut să stea. Iar pentru Safranko nu puteam refuza oferta. Foarte mulți bani pentru un jucător aflat în ultimul an de contract. Iar pe restul nu i-a mai vrut Leo Grozavu. A zis că nu mai are nevoie de ei. Și încă o chestiune!
Matyas Endre„Pe Ninaj de ce voia să-l dea la FCSB?”
- Te rog!
- Ți se pare normal ca un antrenor să forțeze un jucător să plece?
- Te referi la Dumiter?
- Da, băiatul ăsta a fost forțat să plece, pentru că el nu dorea.
- Ați obținut o sumă importantă de bani pentru România, nu ți se pare?
- OK, la fel a vrut să facă și cu Ninaj. Să-l trimită la echipa a doua dacă nu acceptă să meargă la FCSB.
- A fost oferta de acolo una bună?
- Era vorba despre un schimb, Ninaj mergea la FCSB, iar Cristea venea la noi, plus o sumă de bani. Însă noi am crezut că nu este un transfer care să ne avantajeze. Și l-am convins pe Leo să nu-l dea la o parte. Dar cu Lorand Fulop ce a avut? A venit băiatul la noi și ne-a zis că vrea să plece, că nu mai rezistă cu Grozavu. La fel a fost și cu Ronaldo Deaconu, care acum vezi ce evoluții are.
- Ce v-a deranjat de fapt în mod special pe voi?
- Patronul e foarte supărat pe Leo. Repet, încă îți iei banii de aici, ești plătit de acest club, de ce faci aceste lucruri? Plus că multe dintre lucrurile spuse sunt de fapt minciuni ordinare sau interpretări așa cum a dorit dânsul. Acest club, cu atâția nepricepuți în el, a fost anul trecut pe locul 2 incluzând strict meciurile din play-off. Am terminat între primele echipe din Liga 1. OK, și cu ajutorul important al lui Grozavu, dar până la urmă contează și treaba noastră, a celor din jur. Cred că-i mai bine să terminăm aceste discuții, care până acum n-au avut loc în jurul acestui club. Mereu am vrut să arătăm altfel, ca un club diferit de cele din Liga 1, să stăm departe de scandaluri inutile.
{{text}}