Campionate

În plină criză, Barcelona vrea un jucător de la Manchester United!

Donny van de Beek (24 de ani), mijlocașul central al lui Manchester United, e dorit de Barcelona.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 01 November 2021

Donny van de Beek (24 de ani), mijlocașul central al lui Manchester United, e dorit de Barcelona.

Conform cotidianului Sport, Barcelona vrea să-l împrumute în iarnă pe Van de Beek. Catalanii sunt încrezători pentru că au o relație excelentă cu agentul acestuia, Guido Albers, cel care îl reprezintă și pe De Jong. Olandezii Frenkie și Van de Beek au fost colegi la Ajax.

Donny van de Beek, vizat de Barcelona

Van de Beek a fost transferat în septembrie 2020 de Manchester United de la Ajax pentru 40 de milioane de euro. Mijlocașul nu a arătat nimic momentan pe Old Trafford, fiindu-i acordate foarte puține șanse. 

Donny are un gol și două pase decisive în 39 de meciuri pentru United. În actuala stagiune de Premier League a bifat doar 6 minute!

25 de milioane de euroe cota de piață a lui Donny van de Beek, conform Transfermarkt

16 punctea obținut Barcelona în primele 11 etape din La Liga. Catalanii au egalat astfel cele mai slabe sezoane din istoria clubului, 2000/01 și 2002/03

Pep Guardiola: „Xavi e pregătit să fie următorul antrenor de la Barcelona”

Pep Guardiola (50 de ani), managerul lui Manchester City, crede că Xavi Hernandez (41 de ani) este omul potrivit să preia postul de antrenor la Barcelona, după demiterea lui Ronald Koeman (58 de ani).

După despărțirea de Ronald Koeman, Barcelona a numit un antrenor interimar: Sergi Barjuan (49 de ani), cel care conducea echipa a doua a catalanilor. Marele favorit să devină „principal” este în continuare Xavi. Guardiola crede că fostul lui elev este potrivit și pregătit pentru această provocare. 

„Dacă se întâmplă, nu am niciun dubiu că Xavi este pregătit pentru acest post. Citește perfect jocul, are pasiunea necesară. Are mai multă experiență decât aveam eu când am devenit antrenor la Barcelona.

Cu toții știm, inclusiv eu sau Ronald Koeman, că succesul depinde de jucătorii pe care îi aduci. Oamenii uită, dar influența mea a fost minimă. Succesul pe care l-am avut se datorează fotbaliștilor. 

Xavi e foarte bun. Dacă Xavi va fi următorul manager, îi doresc tot binele din lume. Sper ca echipa să ajungă înapoi în top, încet, încet”, a spus Pep Guardiola într-o conferință de presă, conform Marca. 

Pep Guardiola, antrenor legendar pentru Barcelona 

Guardiola este cel mai important antrenor din istoria recentă a clubului catalan. Cu el pe bancă și cu Xavi pe teren, Barcelona a câștigat 3 titluri în La Liga și două trofee în Liga Campionilor.

VIDEO. Primul gol marcat de Xavi într-un El Clasico

Citește și alte știri din fotbal european: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.