Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

“Decidem în echipă”

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   —  vineri, 18 aprilie 2008

Dinu spune că nici Rednic, nici alt antrenor nu trebuie să se teamă de el şi de prerogativele sale.

Cornel Dinu a dorit ieri să cla­ri­fice noul său rol în privinţa tranzacţiilor ce urmează a se face în Ştefan cel Mare. A evitat să vorbească direct despre subiectul “Mircea Rednic”. “Această măsură de cer­ti­ficare a transferurilor de jucători a fost reglementată în urmă cu mai mulţi ani de Consiliul de Ad­mi­nis­traţie condus de dom­nul Badea. S-a ajuns acum la re­ac­tua­lizarea acestei decizii sub forma unui director tehnic care să aibă în subordine şi un departament bine organizat de căutători de talente”, a comentat administratorul de­le­gat.



“Dacă nu se înţelege, e rău!”

Procuroru’ a continuat, înţe­pîn­du-l de data asta discret pe Rednic: “Şi asta ca să existe o judecată complexă asupra jucătorilor ce vin sau pleacă. Dacă această măsură nu se înţelege, existînd pretu­tin­deni în fotbalul mondial, de decenii bune, e cu atît mai rău pentru toţi. Nici un tehnician din fotbal n-are toate ca­lităţile necesare şi ni­meni nu poate fi posesorul ade­vă­ru­lui absolut. De aceea se inter­pre­tează şi se decide în echipă”.



“Antrenorii pleacă, Dinamo rămîne”

De ce? A explicat tot Dinu: “E firească o îmbinare între interesele societăţii care se perpetuează în timp şi deciziile antrenorilor ce trebuie înţelese şi respectate atunci cînd sînt conforme cu realităţile clubului. Antrenorii vin şi pleacă, societatea rămîne! Trebuie res­pec­tată legea supremă a fotbalului că nimic nu e mai puternic decît echi­pa. Şi cu cît asupra unei decizii tehnice se pronunţă cîţiva oameni com­petenţi, cu atît mai mult hotă­rîrea pierde din îndoielnic”.

“Dinu întotdeauna a avut o opinie în privinţa transferurilor, şi cît am fost eu acolo. Are o mare experi­enţă şi trebuie să profiţi că-l ai la club”

Ioan Andone antrenor CFR Cluj

ORI “Puriul”, ori Dinu!

Surse apropiate Procurorului afirmă că dacă Rednic ar veni antrenor în Şte­fan cel Mare, Dinu va părăsi gru­pa­rea! De altfel, “Mister” este cel mai fervent susţinător al numirii lui Boloni ca “principal” al roş-albilor, garantînd celorlalţi acţionari că-l va convinge pe fostul selecţioner să se întoarcă în România. (Justin Gafiuc)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.