Dennis Man (23 de ani) poate fi protagonistul transferului iernii în fotbalul românesc. Impresarul său, Giovanni Becali, anunță că Fatih Terim îl vrea pe mijlocaș la Galatasaray, alături de Cicâldău și Moruțan.
Aflat într-o situație dificilă la Parma, unde a fost lăsat pe banca de rezerve în timele două meciuri ale italienilor, Dennis Man poate prinde un transfer în Turcia, după ce Fatih Terim îl vrea personal la Galatasaray.
„Dacă Parma ar fi avut nevoie de bani, dacă nu ar fi avut patronul atât de bogat, Man poate era deja la Istanbul. El este o soluție incredibilă pentru Galatasaray. Man în dreapta și Moruțan în spatele vârfurilor ar fi ceva extraordinar pentru Fatih Terim!
Dennis Man este o soluție și în acest moment, mai ales dacă în iarnă Parma va ști unde e în clasament și ce șanse are să repromoveze în Serie A. Fatih Terim mi-a zis că îl dorește pe Man la Galatasaray.
Pe el nu-l interesează unde e Parma, cum e Parma în clasament, el vrea jucătorul, îl vrea pe Man! Mi-a cerut să facem transferul!”, a declarat Giovanni Becali potrivit fanatik.ro
Giovanni Becali: „O problemă ar fi doar suma de transfer”
Agentul de jucători a adăugat totuși că o problemă care s-ar putea ivi în transferul lui Man în Turcia e suma de transfer.
„Lui Fatih Terim îi place Man foarte mult, asta vă spun clar. Galatasaray nu poate da însă mai mult de 6-7 milioane de euro pe Man, iar Parma cere 11 milioane, cu cât l-a luat de la Steaua (n.r. - FCSB). Sunt doar vorbe acum, faptele contează până la urmă.
Poate fi chiar și un transfer definitiv, poate fi un împrumut pe un an și jumătate cu opțiune obligatorie de cumpărare peste 3 ani sau un împrumut cu o sumă fixă… Sunt mai multe posibilități, vorbim și vedem unde ajungem.
Știu sigur că salariul lui Man nu ar fi o problemă pentru Galatasaray. O problemă ar fi doar suma de transfer, modul cum s-ar realiza mutarea de la Parma la Galatasaray”, a adăugat Becali pentru sursa citată.
Dennis Man, avertisment din partea antrenorului de la Parma
Enzo Maresca, antrenorul Parmei, a ales să-l țină pe Man rezervă neutilizată doău meciuri consecutive în campionat, tehnicianul squadrei gialloblu dându-i un avertisment mijlocașului român.
„Sunt mai mulți care n-au jucat deloc. Acum joacă mai puțin, dar, dacă va munci mai mult, va intra în următoarele meciuri. Dennis doar trebuie să dea mai mult în această săptămână și va intra. El face parte din grupul care ar trebui să facă diferența și, mai presus de toate, să-și asume o responsabilitate. Totul depinde de Man.", a spus antrenorul Parmei.
{{text}}