Răzvan Burleanu (37 de ani), președintele Federației Române de Fotbal, spune că inclusiv forul pe care îl conduce a făcut solicitări pentru ca naționalele de juniori sau selecționata feminină să poată evolua pe „Arcul de Triumf”.
La fel ca FCSB sau Rapid, nici naționalele U21 și U20 n-au fost acceptate pe arena administrată în prezent de MTS. Burleanu lansează „săgeți” spre oamenii din fruntea ministerului.
„FRF a înaintat deja solicitări de închiriere a acestui stadion, pentru disputarea meciurilor de U21, U20 și ale selecționate de senioare, dar, din păcate ne-am lovit de un refuz din partea MTS
Este datoria și responsabilitatea exclusiv a MTS să rezolve cât mai repede posibil acest lucru. Într-o perspectivă de managemant, aceste lucruri ar fi trebuit să fie deja prevăzute, astfel încât atunci când faci ultima inaugurare, nu prima inaugurare (n.a - râde ironic), stadionul să poată deja să fie folosit”, a declarat președintele Răzvan Burleanu, după întrunirea Comitetului Executiv de astăzi.
CFR Cluj a fost acceptată pe stadionul „Arcul de Triumf”
Incredibilă situație în privința accesului în stadioanele din București construite din bani publici: în timp ce FCSB e blocată și pe Ghencea, și pe Arcul de Triumf, o echipă din afara Capitalei, campioana CFR Cluj, a fost acceptată pe „Arc”, pentru a efectua un antrenament, înaintea unei deplasări în cupele europene.
Stadioanele nou construite în Capitală, din fonduri publice, sunt disponibile doar pentru cine are conexiuni politice și, implicit, relații la actuala putere din România.
Gazeta Sporturilor a dorit să afle un punct de vedere oficial, din partea celor care anunțau încă din luna februarie că sunt administratorii arenei: e vorba despre Ministerul Sportului. Răspunsul MTS? „Imobilul nu este încă înregistrat în inventarul bunurilor din domeniul public, proiectul de act normativ se află pe circuitul de avizare interministerială”. Cu alte cuvinte, din rațiuni birocratice, arena e blocată pentru a fi cedată cuiva să o folosească.
Nu doar pentru CFR a fost posibilă închirierea arenei, ci și pentru alte 6 echipe. Două au fost de fotbal, naționalele Ucrainei și Franței, care au avut ședințe de pregătire acolo pe parcursul lunii iunie, când și Bucureștiul a găzduit jocuri la Campionatul European.
Apoi, nu mai departe de acum două weekend-uri, pe Arcul de Triumf s-au organizat fazele finale ale Superligii de Rugby, cu participarea a 4 echipe: Steaua, Dinamo, SCM Timișoara și Știința Baia Mare, ultima devenind campioană.
{{text}}