Gazeta Sporturilor dezvăluie ce a stat la baza divorțului prematur de la FCU Craiova, între antrenorul Flavius Stoican și patronul Adrian Mititelu senior.
Flavius Stoican a adunat doar patru săptămâni ca A1 la FCU Craiova. El a plătit ieri cu postul, așa cum a anunțat GSP.ro în exclusivitate, fiindcă nu mai era compatibil cu patronul Adrian Mititelu, așa cum a declarat, tehnicianul limitându-se la un mesaj de adio lapidar.
Conform surselor Gazetei, pe lângă faptul că a folosit niște jucători care nu-i conveneau finanțatorului, Stoicanetti s-a pus scut pentru câțiva fotbaliști români ce erau criticați de șeful clubului și s-a opus ideii blocării salariilor la echipă.
Schismă oltenească la FCU Craiova
„A plecat de la Craiova fiindcă a vrut să fie antrenor", au transmis apropiații clubului, iar suporterii i-au luat apărarea lui Flavius Stoican, în mediul online, criticând situația de la club.
„Stoican a luat apărarea jucătorilor și i-a transmis patronului că nu e normal ca unii fotbaliști să fie protejați, iar alții certați. Acolo, s-a produs prima ruptură între ei, nu au mai discutat direct, ci doar prin intermediari.
Flavius Stoican, replică pentru Mititelu: „Nu sunt marioneta nimănui”
Marți, Mititelu a transmis, tot prin intermediari, că nu e mulțumit de joc și de antrenor, iar Stoican i-a replicat prin aceiași oameni: «Da, are dreptate. Nu suntem compatibili. Eu nu sunt marioneta nimănui».
Flavius Stoican // FOTO: Imago
Mai mult, la un moment, Flavius Stoican l-a lăsat fără replică pe omul cu banii de la Craiova: «Este ca și cum ai o clinică, angajezi doctori, apoi te apuci să ții prelegeri medicilor cum să folosească bisturiul. Lasă-mă să iau eu deciziile, apoi mă judeci, când tragem linie!»".
Nu cunosc datele contractului. Ceea ce știu e că părțile s-au înțeles într-un anumit fel. Rezultatele cu Flavius n-au fost foarte rele, nici foarte bune. Acum depinde cum privim lucrurile. Probabil că patronul a considerat că este loc și de mai bine. Stoican avea contract până la finalul anului
- Marcel Pușcaș, președinte FCU Craiova
{{text}}