Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Cum se implică Nicolae Badea la Dinamo: „A ajutat serios echipa” + șefii clubului așteaptă revenirea oficială

foto: Cristi Preda/GSP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 04 noiembrie 2021

Fost acționar la Dinamo, Nicolae Badea este tot mai implicat la formația alb-roșie, aflată în acest moment în insolvență.

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al „câinilor”, a dat noi detalii despre implicarea omului de afaceri la Dinamo și spune că-l așteaptă să revină oficial în conducerea echipei.

„Dacă Nicolae Badea vrea să se întoarcă, atunci e binevenit”

Domnul Badea a ajutat serios Dinamo, fie că a fost vorba despre atragerea unor sponsori, fie că a sponsorizat dumnealui personal sau prin intermediul companiilor domniei sale. Tot timpul a fost alături de Dinamo și și-a dovedit apartenența la acest club. A ajutat cât a putut atunci când a fost nevoie.


Îl respect foarte tare și ar fi puțin deplasat să zic: «Domnule Badea, când veniți înapoi la Dinamo?». Nu îmi permit să îi pun astfel de întrebări. 

Dacă vrea să se întoarcă la Dinamo, altfel decât o face astăzi, este binevenit. Așa cum e binevenită orice persoană care vrea să ajute Dinamo”, a spus Răzvan Zăvăleanu la Prosport.

Nicolae Badea, tot mai implicat la Dinamo

Referitor la Nicolae Badea, Mircea Rednic a precizat recent cum ajută acesta clubul.


„Un comision de 2.500 de euro l-a plătit «Tata» Nițu, altul, tot de 2.500, l-a plătit Iuhasz. Și două de 4.500 le-a achitat Rednic. E un efort mic, dar toți trebuie să facem eforturi. Suntem în insolvență și nu putem face altfel.  Domnul Badea completează foarte multe salarii. Iar DDB-ul face eforturi foarte mari. Ăștia suntem. Sper să vină și alții, arabi, din Afganistan...", a declarat Mircea Rednic.

Mai mult, Computerland România, firma lui Nicolae Badea, figurează în Raportul privind cauzele insolvenței printre furnizorii principali cu care Dinamo are încheiate contracte de prestări servicii. Între 2019 - iunie 2021, societatea fostului finanțator din Ștefan cel Mare a virat în conturile clubului 398.222,50 lei.

Criticat de Ionuț Lupescu

Recent, fostul internațional a publicat un mesaj pe contul său de Facebook în care îl critica pe Nicolae Badea pentru modul în care se implică la Dinamo, amintind de probleme care au existat când acesta conducea echipa.

Nu înțeleg este strategia pe care DDB-ul a luat-o la începutul acestui campionat. Nu am primit din partea Președintelui de drept, Cristi Hîldan, pe care îl prețuim cu toții, o informare despre decizia de intrare în insolvență. Sau poate a hotărât altcineva și asta nu este în ordine!

Mai nou citesc că toate drumurile, în ceea ce privește Dinamo, trec pe la celebra firma Computerland.

Vă rog să mă corectați dacă greșesc :

1. Domnul Badea a fost Președintele Consiliului de Administrație atunci când clubul a fost vândut către Ionuț Negoiță. În afara faptului că și-au încasat banii (mai devreme sau mai târziu), clubul a avut o datorie de 15 milioane de euro!

2. Mâna sa dreapta a făcut închisoare pentru neregulile găsite în club.

3 S-a întârziat construcția, atât de necesară, a noului stadion tot din cauza acționarului minoritar.

4. A fost instalat Bonetti ca antrenor în această vară, la insistențele domnului Badea.

Eu înțeleg că l-a apucat dragostea de Dinamo, dar nu e normal să conduci pe spinarea cotizanților, care aduc cei mai mulți bani. Oare această apropiere are vreo legătură cu ieșirea din insolvență a clubului pentru a intra din nou în posesia lui?!

Eu am înțeles de la DDB că dorința tuturor este să progresăm și să reformăm clubul, nu să ne întoarcem la vechile practici. Cred că vina principală este a acelora din bordul DDB care se duc cu cererea de aprobare în Pipera

- Ionuț Lupescu

VIDEO Răzvan Oprea, după întâlnirea cu Nicolae Badea: „E singurul care a făcut ceva notabil la Dinamo”

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.