Show-ul Survivor, una dintre cele mai apreciate emisiuni din lume, revine în România.
ProTV anunță că a cumpărat drepturile emisiunii care-i pune pe concurenți în situații limită. Emisiunea va fi difuzată din nou în România începând cu 2022.
Până acum, postul Kanal D avea drepturile de difuzare ale show-ului lansat pentru prima dată în 1997, în Suedia.
„Ne bucurăm să anunțăm că în 2022 vom adăuga acest format incredibil în portofoliul nostru de programe. Survivor este deja un show de succes în România, dar vom adăuga la semnătură puțin din ceea ce înseamnă PRO TV”, a anunțat Antonii Mangov, directorul de Programe PRO TV.
Sportivi și vedete la Survivor
Până acum, mai mulți sportivi au participat la celebra emisiune, alături de vedete, dar și de oameni obișnuiți.
Luptătorul Cătălin Moroșanu, boxerul Cezar Juratoni, fotbaliștii Mihai Onicaș. Sebastian Chitoșcă și Ștefan Ciuculescu sau gimnastele Asiana Peng și Ana Progras sunt o parte dintre sportivii care au participat la precedentele ediții ale Survivor România.
Cătălin Moroșanu, plătit regește la Survivor
La ediția de la începutul anului, cel mai bine plătit concurent a fost cântărețul Jador. Pe numele real Remus Ionuţ Dumitrache, acesta ar fi primit 4.500 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în Republica Dominicană.
Ceilalți bărbați din echipa „Faimoșilor”, Cătălin Moroșanu, Costi Ioniță sau Culiță Sterp, ar fi primi sume cuprinse între 1.500 și 3.000 de euro, conform Click. Alexandra Stan nu a excelat în timpul probelor, dar a fost remunerată cu 2.500 de euro, datorită renumelui din industria muzicală.
{{text}}