Andrei Ivan a fost ales „Jucătorul lunii octombrie” în ancheta Gazetei, dar nu toți l-au preferat pe el. De exemplu, Florin Răducioiu, care a făcut parte din juriul GSP, l-a ales pe Ciprian Tătărușanu. Motivele lui, mai jos.
„L-am ales pe Ciprian Tătărușanu pentru că mereu l-am admirat chiar dacă nu mai este la echipa națională. L-am ales pentru că este vorba de un post cheie, foarte important într-o echipă. Vorbim și de Milan care a revenit pe scena europeană calificându-se în Champions League. Îl înlocuiește într-un mod excepțional pe Maignan. Este un portar care transmită foarte mult liniște și siguranță echipei.
El n-a mai jucat de un an de zile și, totuși, a intrat foarte mine. Eu am prieteni la Milan, toți mi-au zis că Tătă e un băiat extraordinar din punctul de vedere al caracterului și al profesionalismului. A făcut din el un demn înlocuitor al lui Maignan”, a explicat Răducioiu.
Andrei Prepeliță este un antrenor foarte tânăr, dar chiar și așa echipa lui a dovedit că este una interesantă, iar rezultatele vorbesc de la sine. A avut o suită lungă de meciuri cu victorii și a pierdut greu cu FCSB. Un antrenor care a dat un stil de joc Argeșului, un antrenor care a reușit să se bată la play-off și pune probleme multora.
- Florin Răducioiu, fost internațional
CLASAMENT FINAL » Jucătorul lunii octombrie 2021
1. Andrei Ivan |
2. Olimpiu Moruțan |
3. Florin Niță |
4. Ciprian Tătărușanu |
5. Alexandru Cicâldău |
Cum se votează pentru „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”?
Algoritmul folosit pentru stabilirea câștigătorilor este unul foarte simplu. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi votează 3 categorii: cititorii GSP.ro, jurnaliștii din redacție și câte cinci specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți) care se schimbă de la o lună la alta. Primul clasat în fiecare top primește câte 5 puncte, cel de pe locul 2, 4 puncte, etc. Votul redacției GSP contează dublu.
{{text}}