Baschet

Scottie Pippen îl face praf pe Michael Jordan în noua sa carte: „Vreți să știți ce înseamnă egoismul?”

Scottie Pippen îl atacă frontal pe fostul său coechipier de la Chicago Bulls, Michael Jordan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 05 noiembrie 2021

Scottie Pippen îl atacă frontal pe fostul său coechipier de la Chicago Bulls, Michael Jordan, despre care spune că este egoist și că „niciodată nu mi-a fost apropiat”. 

Acum în vârstă de 56 de ani, Scottie Pippen a fost unul dintre jucătorii fundamentali din „dinastia Bulls”, acea echipă stelară din anii '90, cu 6 trofee de campioană NBA în 8 ani. Pippen a reacționat dur în noua sa carte, „Unguarded”, după ce a văzut documentarul ESPN The Last Dance.

Scottie Pippen: „Cum îndrăznește Michael Jordan să mă trateze în felul ăsta?”

„Cum îndrăznește Michael Jordan să ne trateze în felul ăsta, având în vedere ce am făcut pentru el ca echipă?”, a tunat Pippen. „El a primit 10 milioane de dolari ca să apară în documentar, în timp ce noi nu am văzut un cent”, a continuat americanul. 

NY Times notează că sumele din contractele pentru The Last Dance nu au fost niciodată făcute publice, deși s-a zvonit că Jordan a acceptat să apară pentru 3-4 milioane de dolari pe care a convenit să îi doneze după. 

În documentar, Scottie Pippen a fost portretizat ca un tip egoist, dar a răbufnit în carte: „Vreți să știți ce înseamnă egoismul? Egoismul e atunci când te retragi fix înainte de startul competiției, când e prea târziu ca să mai semnezi pe cineva”

Scottie face aluzie la prima retragere a lui Michael Jordan, înainte de sezonul 1993-94, când Jordan s-a retras din cauza suferinței resimțite după ce tatăl său a fost asasinat. 

„Când mă uit la felul în care Michael își trata coechipierii, m-au trecut fiorii, cum mă treceau și atunci”, a încheiat Scottie. 

Michael Jordan, Chicago Bulls

Horace Grant l-a „împachetat", Rodman în lumea lui

Scottie nu e singurul supărat. „Este un turnător de ultima speță. Ranchiună și minciuni. De fapt, el este o mizerie", a tunat Horace Grant, care a petrecut 7 ani în „Orașul Vânturilor", în urmă cu câteva luni.

„Poate că el a simțit că mă domină, dar s-a înșelat amarnic. Dacă se dădea la mine, eu îi răspundeam imediat. Poate că-i mergea cu alții, cu mine nu", a mai spus Grant.

Și Dennis Rodman a avut ceva de zis, chiar dacă documentarul l-a readus în luminile rampei: „Mental, nu cred că foștii mei colegi erau capacitați psihic să reziste. Michael este un fel de «Eu, oricum, o s-o fac, așa că priviți-mă cum voi deveni faimos!».

El nu și-a încercat-o cu mine deoarece veneam după ce-am fost campion cu Pistons și cu Spurs. Nu-mi păsa ce spune, eram eu deja faimos!".

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.