Fotbal   •   Liga 1   •   UTA ARAD

“Atitudine”

Articol de Radu Romanescu   —  vineri, 18 aprilie 2008

Antrenorul Roland Nagy le cere jucătorilor să-şi apere onoarea în etapele care au rămas.

Anul trecut, UTA a pus în cap CFR-ul, cîştigînd cu 1-0 la Arad

- Mai speră UTA să salveze ceva pe finalul de sezon?

- E greu să mai spui ceva după ultimele rezultate. Dar au rămas 5 meciuri pînă la finalul campionatului. Aş vrea să avem, măcar, o altă atitudine. Vom încerca să scoatem cît mai mult din aceste jocuri.



- Se mai pot face calcule legate de salvare?

- Dăm tot ce putem, să iasă ceva.



- Vor fi schimbări în echipă? Veţi miza pe jucători care au evoluat mai puţin?

- E posibil. Depinde doar de ei, de cei care au jucat mai puţin. Va veni şi rîndul lor.



- S-au făcut multe speculaţii legate de jocul cu CFR.

- E o situaţie care mă depăşeşte. Eu şi Ţapoş vom încerca, împreună cu jucătorii, să ne pregătim astfel încît să nu ni se poată reproşa ni­mic. Speculaţiile sînt altceva, nu ne interesează. Trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut.

4 titluri de campion are în palmares Roland Nagy, toate cu Steaua


17 partide în Champions League a jucat Roland Nagy, între 1995 şi 1997

5 jucători de la CFR are UTA în lot

Surpriza Ibeh

Roland Nagy l-a convocat pentru meciul cu CFR Cluj pe nigerianul Ike Ibeh (21 de ani), un jucător pe care antrenorul de dinainte, Gabi Stan, nu l-a utilizat. “Nu-mi permit să fac experimente”, a spus Stan, însă Roly nu are nimic de pierdut. Mijlocaşul a ajuns în februarie la UTA, dar nu a jucat nici un minut în partidele oficiale.



Probleme cu Roszel

Marcatorul golului de onoare al “Bătrînei Doamne” în partida de la Iaşi, Robert Roszel, s-a resimţit la antrenamentul de ieri. “Vom vedea mîine dacă ne putem baza pe el”, a spus Roland Nagy. Arădenii nu contează în partida de sîmbătă pe nu mai puţin de 7 jucători. Edson, Simao, Huţan şi Hora sînt acciden­taţi, iar Oliveira, Amoreirinha şi Mărginean, împrumutaţi de la CFR, nu au drept de joc.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.