Fundașul dreapta austriac Petar Gluhakovic (25 de ani) a trecut vizita medicală și va semna luni cu Dinamo.
Mircea Rednic a rezolvat și cea mai mare problemă din lotul lui Dinamo, postul de fundaș dreapta. „Câinii” s-au înțeles cu austriacul Petar Gluhakovic, liber de contract din luna februarie, după despărțirea de Lokomotiva Zagreb. Conducerea clubului alb-roșu a confirmat mutarea pentru GSP.ro.
Dinamo a găsit fundaș dreapta: austriacul Petar Gluhakovic
Mircea Rednic, om adus să salveze Dinamo, s-a plâns constant de lipsa soluțiile pentru flancul drept al apărării. A fost nevoit să apeleze la Constantin Nica, dar evoluția dezamăgitoare din eșecul cu FC Argeș, scor 1-2, l-a convins să caute altă variantă.
Petar Gluhakovic a ajuns deja în România, a făcut astăzi vizita medicală, iar luni va semna contractul cu formația din Ștefan cel Mare. Austriacul este comparat cu un fundaș dreapta care a impresionat în Liga 1, Collins Fai. Camerunezul evoluează acum la Standard Liege, în prima ligă belgiană.
Ultimul meci jucat de Petar Gluhakovic a fost pe 28 noiembrie 2020. Au fost 16 minute în tricoul celor de la Lokomotiva Zagreb, în remiza 1-1 cu Gorica. De-a lungul carierei a mai fost sub contract cu Austria Viena și St. Polten.
14 aparițiiare Petar Gluhakovic în reprezentativa U21 a Austriei
VIDEO Momente deosebite din cariera lui Petar Gluhakovic
Mircea Rednic, întăriri înainte de Dinamo - CFR Cluj
Dinamo are motive de bucurie înaintea meciului cu clujenii după ce noii veniți Nikolaos Kainourgios (extremă stânga) și Marko Nunic (atacant) au fost înregistrați la Ligă și au drept de joc.
Singurul transfer pe care „câinii” nu se pot baza încă este fundașul Cătălin Carp, care așteaptă cartea verde din Rusia, de la fostul său club.
{{text}}