FC Botoșani a învins-o pe FC Argeș, scor 1-0, în runda #15 din Liga 1. Andrei Prepeliță, antrenorul piteștenilor, a găsit cauza insuccesului.
„Două reprize diametral opuse. În prima repriză am jucat bine, ne-am creat câteva ocazii de gol. Apoi a venit golul lor dintr-o fază fixă. În a doua repriză ne-am pierdut organizarea, deși am discutat asta la pauză.
Ei au plecat pe contraatac, iar noi am fost total dezorganizați. Mă așteptam la un meci greu. La modul cum decurgea jocul în prima repriză, aveam speranțe că putem câștiga”, a declarat Prepeliță la final.
FC Argeș - FC Botoșani 0-1. Moldovenii ies din criză în Trivale!
Singurul gol al întâlnirii din Trivale a fost reușit de Malcom Edjouma spre finalul primei reprize, minutul 43. Centrarea lui Ongenda din corner a fost deviată de Șeroni până la jucătorul francez, care a „înțepat” decisiv balonul din 6 metri.
FC Argeș a alergat în zadar după egalare până la finalul confruntării. Piteștenii bifează astfel al doilea eșec la rând, după înfrângerea de etapă trecută cu FCSB, 1-2, și rămân pe locul 9 în Liga 1.
Dincolo, FC Botoșani obține prima victorie în campionat după o lună și jumătate. Moldovenii au învins ultima dată Dinamo în Ștefan cel Mare pe 19 septembrie, 2-1.
După acest succes, trupa lui Marius Croitoru se distanțează la 3 puncte de locul 5, FC Voluntari. Ilfovenii urmează să întâlnească duminică FCSB.
A fost ultimul duel pentru cele două formații înainte de pauza dedicată echipelor naționale.
7 victorii / 7au fost obținute de FC Botoșani la un singur gol diferență. De asemenea, FC Argeș a pierdut doar la limită în actuala stagiune (6 înfrângeri)
{{text}}