Eduard Novak, șeful MTS, a anunțat că printr-o derogare obținută de minister România a evitat o înfrângere la „masa verde” cu Islanda. Selecționerul nordicilor, Arnar Vidarsson (43 de ani), îl contrazice.
- România – Islanda se joacă pe 11 noiembrie, de la 21:45. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe ProTV
„Sincer, nu știu nimic despre acest lucru. Jucătorii noștri sunt vaccinați împotriva COVID-19, toți cei din staff-ul tehnic sunt vaccinați, astfel că suntem în regulă din toate punctele de vedere.
Aștept cu nerăbdare acest meci. O să fie greu să ne luptăm de la egal la egal cu România în deplasare, dar o să fim pregătiți la ora jocului. Suntem conștienți că din punct de vedere matematic mai avem șanse la locul 2”, a declarat Vidarsson, conform digisport.ro.
MTS, derogare de la legea care aruncă sportul în stradă
Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a precizat că jucătorii islandezi nevaccinați care vor veni în țară pentru meciul cu România, de pe 11 noiembrie, au primit o derogare la cazare.
Conform legislației în vigoare, niciun sportiv, indiferent că e vorba despre fotbal sau altă disciplină, nu mai are dreptul să se cazeze într-un hotel sau pensiune din România dacă nu e vaccinat sau trecut prin boală. FRF a intervenit și a solicitat MTS să obțină o excepție de la această lege, special pentru duelul cu Islanda.
Eduard Novak a precizat că pentru meciul din preliminariile CM 2022 s-a dat o derogare, însă explicațiile sale nu au fost foarte clare.
Condiție specială la România – Islanda: „Ca să nu pierdem cu 0-3"
„Noi nu suntem factor de decizie. Dar, din fericire, am reușit în ultima secundă să rezolvăm această situație a Federației de Fotbal pentru meciul cu Islanda. Ca jucătorii să aibă o condiție specială, să se poată caza şi să poată veni în România să joace.
Era o problemă, pentru că nu veneau și pierdeam cu 0-3”, a spus Eduard Novak la o conferință de presă.
Întrebat dacă este o derogare pentru jucătorii nevaccinați, Eduard Novak a oferit un răspuns ambiguu.
„Nu, nu. Cazarea la hotel. Deci era o problemă cu cazarea sportivilor la hotel în România. Chiar dăcă ești vacinat, nu puteau să.... În condițiile actuale, ei nu puteau să cazeze sportivii”, a adăugat Novak.
Ce spune legea: sportivii vaccinați se pot caza la hotel
Conform legislației în vigoare, dacă sportivul e vaccinat sau trecut prin boală, indiferent că e vorba despre fotbal sau altă disciplină, acesta are dreptul să se cazeze într-un hotel sau pensiune
VIDEO. Anunțul MTS cu privire la meciul România - Islanda
Ce urmează pentru România
- Cu două victorii în noiembrie, împotriva Islandei (11 noiembrie) și a selecționatei din Liechtenstein (14 noiembrie), România ar încheia grupa cu 19 puncte și ar avea locul 2 asigurat. Dacă vom reuși să terminăm pe locul 2, atunci sigur vom disputa primul baraj pentru accesul la CM.
- Acolo vor fi 12 echipe: toate cele 10 formații de pe locurile 2 din preliminarii, plus cele mai bune două câștigătoare de grupă din Liga Națiunilor, care nu se vor regăsi pe primele două poziții în preliminarii.
- Cele 12 națiuni vor fi împărțite în două urne: cea a capilor de serie, 6 dintre ele, și restul outsidere. Capii de serie vor disputa meciul din primul baraj, manșă unică, pe teren propriu.
- Cum se vor stabili cele 6 favorite? Exclusiv pe baza punctajului din actualele preliminarii, astfel că în grupa formată din 6 naționale, cum este și cazul nostru, se vor șterge rezultatele cu ultima clasată.
- Acum, cu 2 etape înainte de final, România are șanse mici să prindă urna capilor de serie. Ar putea acumula un nivel maxim de 13 puncte cu care ar intra în acest clasament și ar fi mai degrabă în afara primelor 6!
{{text}}