Dinamo continuă serie meciurilor proaste și pierdut categoric și cu liderul CFR Cluj, 0-3.
Elevii lui Mircea Rednic au avut din nou o prestație jalnică și nu au putut să țină pasul cu trupa lui Dan Petrescu, care s-a impus datorită golurilor lui Omrani (14), Debeljuh (17) și Deac (80).
Jucătorii lui Dinamo, prestație de coșmar cu CFR Cluj
Deian Sorescu, titularizat în ciuda conflictului cu Mircea Rednic, și fundașul Andre Pinto au fost cei mai slabi jucători de pe teren, fiind notați cu 2 de Gazeta Sporturilor.
Foarte slab au jucat și Răzvan Popa, care a luat 3, dar și Eșanu, Măgureanu, Bani, Espinosa și Ivanovski, care au primit 4. Nou venitul Kainourgios, care a jucat 70 de minute, a primit 5, la fel ca și Cătălin Carp.
4a luat Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo. Dan Petrescu a primit 7
Cel mai bun jucător al meciului a fost Ciprian Deac, care a fost notat cu 9.
Bine că s-a terminat! Înseamnă că pentru noi reîncepe campionatul de la partida cu Voluntari, după reluare. Când dai spații CFR-ului, te pedepsește. Am început iar de la 0-2, ca în meciul cu Sepsi. Am echilibrat jocul în partea secundă, puteam mai mult, dar am fost egoiști. Știam că o să fie greu. E de muncă.
Jucătorii care au venit acum au adus un plus. Se vede și la antrenamente. Noi încă n-am fost periculoși. Sunt sigur că vom arăta mai bine după cele două săptămâni de pauză, vom arăta foarte bine cu Voluntari.
Ușor nu mi-e! Sunt limite, însă și jucătorii fac eforturi. Îmi pare rău că au intrat cu teamă! Le-am zis că atunci când au ocazii, important e ca echipa să câștige, nu să fie egoiști. Data viitoare, Ivanovski să dea pasă, altfel o să fie pe bancă! Acum, am și alți atacanți. Toți trebuie să înțeleagă că Dinamo, clubul, e mai important decât orice rezultat.
– Mircea Rednic, antrenor Dinamo
{{text}}