Fotbal   •   Liga 1   •   fcsb

Concluzia e clară: Gigi are dreptate! Disputa pe care Iordănescu Jr. o pierde fără comentarii

15.000 de euro pe lună câștigă Edward Iordănescu la FCSB

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  luni, 08 noiembrie 2021

Becali l-a criticat dur pe Iordănescu pentru modul în care arată echipa și crede că titlul e deja pierdut. Culmea e că 3 analize, pe 3 direcții diferite, îl confirmă pe patron. Detalii, mai jos. 

  • PRIMA: exclusiv în perioada cu Edward antrenor, ultimele 10 etape, FCSB e tot pe locul 2
  • A DOUA: în punctajul realizat doar cu echipele pe care Iordănescu le-a întâlnit, CFR a realizat cu 30% mai multe puncte
  • A TREIA: luând ca reper disputa cu Voluntari, CFR câștigă autoritar duelul cu FCSB

Remiza albă de la Voluntari a avut efect de bombă atomică pentru FCSB. Gigi Becali a avut o reacție violentă, într-o intervenție în direct la Pro X. Cel vizat a fost chiar Edward Iordănescu, pe care l-a numit antrenor principal, cu puteri depline, în urmă cu aproape 3 luni.

Câteva din declarațiile lui Becali, cu țintă directă către Iordănescu junior:


"Nu e diferență mare de puncte față de CFR Cluj, dar e diferență de joc. La CFR văd automatisme, trasee, posesie. La noi se joacă haotic. Nu zic de Edi, nu știu cine... E haotic la noi. Fiecare joacă ce-i place. Nu mă bag. Nu am ce să fac. Am mai pierdut un an. Așa cred eu. Alea 7 victorii le-am obținut noi? Alea le-a dat Dumnezeu"

"Eu nu am diplomație. Jucăm haotic. Fiecare face ce vrea, driblează când are mingea. Dar nu stau acum să mă supăr de la fotbal. Nu mă mai interesează. Dai bani și vezi cum joacă... Ce a jucat CFR cu Voluntari și ce am jucat noi cu Voluntari? CFR i-a distrus, iar pe noi ne-a distrus Voluntari. CFR ține mingea, iar noi nu. CFR joacă fotbal, dar noi nu"

"Nu sunt multe puncte diferență, dar nu văd perspectivă la noi. Nu se joacă fotbal! Nu văd! Noi luam bătaie înainte, dar era mingea la noi. Eram mulțumit"

"Poate se supără Edi, dar nu pot să tac din gură când văd că echipa gâfâie. Nu pot să spun că îmi place când câștigăm cu 1-0, din penalty sau cu greu. Se joacă în viteza întâi. Trebuie viteza a 5-a, trebuie automatisme. Nu am avut niciodată o echipă așa slabă"


"Tu să dai milioane de euro și altul să comande? Unde ai mai văzut așa ceva. Voi sunteți nebuni! Eu m-am luat după voi și am devenit și eu nebun. Am zis că poate aveți dreptate. Dar voi sunteți nebuni. Nu se poate la mine să vină unul să ia bani, să comande el și să-și asume. Se poate doar până în vară. De la vară se face cum vreau eu, cine dă bani comandă"

Poziția lui Becali e una dură. Și vine la capătul unui parcurs care, la prima vedere, pare bun. Privit exclusiv din perspectiva rezultatelor, el sună excelent. 8 victorii consecutive, dintre care 7 în campionat, locul 2 în Liga 1.

Totuși, ceea ce susține patronul FCSB e confirmat de 3 ANALIZE, pe care GSP le face tocmai pentru a demonstra dacă afimațiile patronului sunt sau nu acoperite de realitate.

1. Disputa-reper cu Voluntari: CFR o subordonează pe FCSB

Becali a spus ieri "CFR a distrus-o pe Voluntari, pe noi ne-a distrus Voluntari". Meciurile celor două rivale împotriva echipei antrenate de Liviu Ciobotariu chiar pot fi cel mai bun reper. În primul rând, fiindcă adversarul e unul de calitate, revelația turului. În al doilea rând, fiindcă meciurile s-au disputat la interval extrem de scurt, de o săptămână.

Și concluzia e clară: Becali are dreptate. Toate cifrele acestor jocuri nu doar că sunt în favoarea CFR-ului, dar campioana o domină categoric pe FCSB în acest raport indirect. Cele mai elocvente exemple. Clujenii au expediat 18 șuturi către poarta ilfovenilor, FCSB de 3 ori mai puține. Voluntariul a tras 5 șuturi pe poarta lui Vlad, în Gruia a reușit un singur șut cadrat!

PARAMETRUFCSB la VoluntariCFR cu Voluntari
Șuturi pe poartă expediate23
Șuturi la poartă expediate618
Șuturi pe poartă Voluntari51
Șuturi la poartă Voluntari103
Cornere37
Cornere Voluntari85
Index InStat219242
Index Voluntari227214

2. Clasamentul perioadei cu Edward: FCSB e pe locul 2

Clasamentul la zi, adică la jumătate campionatului regulat, nu e oglinda lui Edi Iordănescu. El a preluat echipa abia înaintea etapei a 6-a. Totuși, nici din acel moment și până acum, FCSB nu e în fruntea Ligii 1. Luând în calcul doar rezultatele din ultimele 10 etape, FCSB e depășită de CFR, o echipă care pare că nu a avut parte de cel mai bun parcurs după ce Șumudică a plecat din Gruia.

Clasamentul Ligii 1 de când a venit Iordănescu:

1. CFR24p
2. FCSB23p
3. CSU Craiova22p
4. Voluntari19p
5. FC Argeș17p

3. Clasamentul cu aceiași adversari: FCSB e 7 puncte sub CFR

Poate cel mai elocvent clasament, ținând cont de faptul că Iordănescu nu a fost de la începutul sezonului, e cel realizat, într-o dispută virtuală cu CFR, pe baza meciurilor în care clujenii au întâlnit fix aceleași adversare ca și cele în fața cărora s-a aflat Edward. La această comparație, tehnicianul roș-albaștrilor pierde disputa cu CFR într-un mod care nu suportă aproape niciun comentariu. FCSB a bifat 23 de puncte, în vreme ce CFR are maximum. 30 din 30 posibile!

AdversarPuncte FCSBPuncte CFR
Meciul direct03
Sepsi13
Dinamo33
FCU Craiova33
Clinceni33
Chindia33
Mioveni33
FC Argeș33
Farul33
Voluntari13
TOTAL2330

3echipe a întâlnit Edi Iordănescu cu FCSB dintre cele care au terminat turul de campionat în prima jumătate, iar palmaresul arată slab: mai puțin de 50% din puncte câștigate: 1-4 cu CFR, 1-0 cu Farul, 0-0 cu Voluntari

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.