International   •   Campionate   •   LA LIGA

Xavi începe curățenia la Barcelona! Primele două victime ale noului antrenor

Xavi Hernandez // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 09 noiembrie 2021

Xavi Hernandez (41 de ani), noul antrenor de la FC Barcelona, nu îi vrea în staff-ul său pe Albert Roca, preparator fizic, și Juanjo Brau, șeful departamentului de fizioterapie de la club. Ei au fost înștiințați că noul tehnician nu se va baza pe serviciile lor.

Deja de la antrenamentul de astăzi, primul pe care Xavi îl va conduce la Barcelona, cei doi, cu care vestiarul catalan se obișnuise, nu vor fi prezenți. Cei doi au fost informați luni că Xavi nu are loc pentru ei în staff-ul stău.

Xavi începe curățenia la Barcelona: primele două „victime” ale noului antrenor 

Juanjo Brau, de 17 ani la prima echipă a clubului, va rămâne la FC Barcelona, dar va ocupa o altă funcție. În schimb, se pare că echipa blaugrana va renunța definitiv la Albert Roca, din două motive: Xavi și-a adus propriul preparator fizic, iar forma fizică a echipei sub bagheta lui Roca a fost nesatisfăcătoare pentru conducere, potrivit Mundo Deportivo.


Barcelona îl vrea pe medicul Ricard Pruna

Xavi dorește să puncteze și la capitolul „sosiri”. Atât el, cât și conducerea clubului îl doresc înapoi pe medicul Ricard Pruna, fostul șef al echipei medicale de la FC Barcelona, foarte apreciat de-a lungului timpului. Conform sursei citate, Ricard Pruna este excelent atunci când vine vorba despre diagnostice și un specialist al prevenirii accidentărilor.

Problema Barcelonei? Medicul este sub contract cu Sharjah FC, din Emiratele Arabe Unite, unde s-a mutat cu întreaga familie. Așadar, despărțirea sa de clubul din EAU este dificilă, dar nu imposibil de realizat, mai ales că în contractul său există o clauză de reziliere. Având în vedere situația medicală de la Barcelona, care are în prezent 11 jucători importanți „rupți”, printre care Ansu Fati, Pedri, Gerard Pique și Ousmane Dembele, clubul va forța revenirea renumitului medic.

Citește mai multe știri din La Liga: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.