Sporturi   •   Altele   •   SCHI

Cazul Caill - JO de iarnă: Ania a venit cu avionul pentru a fi prezentă la Comisia de Disciplină, dar termenul s-a amânat cu o seară înainte

Ania Caill // foto: Imago Images

Articol de Răzvan Luțac   —  marţi, 09 noiembrie 2021

Ania Caill (26 de ani), schioarea română clasată cel mai bine în ierarhia mondială, neinclusă pe lista preliminară pentru Jocurile Olimpice, a venit în România pentru a fi prezentă la audierile de la comisia de disciplină a FR Schi dar a aflat, cu o seară înainte, că nu mai au loc. Șeful comisiei de disciplină spune că a aflat de interdicție cu o seară înainte, când pregătea cazul.

Continuă amânările în cazul sportivei din România care a atras atenția că e ocolită din lotul pentru Jocurile Olimpice de Iarnă 2022.

Ania Caill a ținut, acum 3 săptămâni, o conferință de presă în care a anunțat că FR Schi o ocolește din selecția pentru Jocurile Olimpice de Iarnă 2022, cu toate că este sportiva clasată cel mai bine în ierarhia mondială.

Contactat de GSP, secretarul general al federației, Puiu Gașpar, a punctat că selecția se face cu criterii obiective, „nu în conferințe de presă”, și a menționat că nu vrea să se antepronunțe, având în vedere că schiorul care o pregătește pe Ania Caill, Ioan Achiriloaie, are termen la comisia de disciplină pentru declarațiile sale.


Termenul schioarei Ania Caill, amânat

Între timp, fără decizie în acel caz, Ania Caill a fost și ea chemată în fața comisiei de disciplină din cauza conferinței de presă ținută în luna octombrie.

Ea a venit cu avionul alături de Achiriloaie în București, urmând să plece miercuri, însă s-a trezit aseară că termenul de azi a fost amânat.

Motivul invocat: acces restricționat în MTS


Motivul invocat în noua amânare este că sediul FR Schi se află în clădirea ce adăpostește Ministerul Tineretului și Sportului, iar „accesul vizitatorilor este restricționat”.

Contactat de GSP.ro, avocatul Radu Ionescu, șeful comisiei de disciplină din cadrul FR Schi, a punctat că a aflat de această interdicție abia ieri, când pregătea cazul Caill.

Astfel, el a menționat că a hotărât reconvocarea comisiei marțea viitoare, la o altă adresă. 

„Doar angajații MTS au acces în clădire”

„Nu cunosc circumstanțele personale ale doamnei Caill. Nu pot să comentez situația personală, nu cunosc când a venit în țară. Ce pot să vă spun este că, având în vedere situația pandemică, la nivelul ministerului s-a hotărât că în clădirea ministerului au acces doar angajații ministerului. Calitate pe care nici eu, din câte știu nici doamna Caill, nici domnul Achiriloaie nu o dețin”, a menționat el.

„Era imposibil să organizăm, în baza acestui ordin, audierile în clădirea unde are sediul federația. Așa că am reprogramat. 

Eu am aflat abia ieri de interdicție. Pot să mi-o asum personal, dar nu aveam cum să aflu până ieri, când am început pregătirile pentru caz, și am fost informat de interdicție. Nu e nicio chestiune intenționată”, a conchis Ionescu.

Ioan Achiriloaie și Ania Caill nu au dorit să facă vreun comentariu suplimentar referitor la situație.

Ania Caill a venit la București din Viena, dar termenul de la Comisiei de disciplină i-a fost amânat

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.