Campionate

Anunț-șoc în Anglia: Cristiano Ronaldo ia în calcul plecarea de la Manchester United! Ce îl sperie pe portughez

Cristiano Ronaldo // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 10 noiembrie 2021

Ratarea calificării în Liga Campionilor 2022/2023 de către Manchester United ar putea provoca plecarea vedetei Cristiano Ronaldo (36 de ani), conform presei din Anglia.

Îngrijorat de situația echipei din Premier League, unde Manchester United ocupă doar locul 6 după 11 etape, având 9 puncte sub liderul Chelsea, Cristiano Ronaldo ar contempla deja o eventuală despărțire de „diavolii roșii” la finalul sezonului.

Cristiano Ronaldo, protagonistul unuia dintre cele mai tari transferuri ale verii, a revenit la Manchester United cu planuri mari. Începutul de sezon al echipei nu susține însă ambițiile fotbalistului portughez. 

Cristiano Ronaldo ar putea pleca de la Manchester United!

Cu rezultate sub așteptări atât în campionat cât și în Liga Campionilor, trupa pregătită de Ole Gunnar Solskjaer riscă să rateze clasarea în primele 4 locuri din Premier League și, implicit, calificarea în Liga Campionilor din sezonul 2022/2023. 

Bineînțeles, „diavolilor roșii” le rămâne varianta de a cuceri Liga Campionilor sau Europa League, ceea ce le-ar asigura calificarea în sezonul viitor al Ligii indiferent de clasarea din campionat, dar acest scenariu pare puțin probabil având în vedere forma echipei.

În acest context, jurnaliștii de la Express scriu că Ronaldo ar putea forța plecarea în vara lui 2022. „Nu e exclus ca Ronaldo să ceară să părăsească clubul la finalul sezonului dacă acesta se va afla în a doua competiție europeană (n.r. - Europa League) anul viitor”, notează britanicii.

Cristiano Ronaldo: „Am venit aici să câștig trofee”

Cristiano Ronaldo a revenit la Manchester United în august, după 12 ani petrecuți departe de club, la Real Madrid și Juventus. Vicecampioana Angliei a plătit 15 milioane de euro în schimbul portughezului, care în acest sezon a înscris 9 goluri în 12 meciuri, 5 dintre acestea în Liga Campionilor.

După transferul la Manchester United, CR7 și-a enunțat dorința de a cuceri trofee importante: „De asta sunt aici. Nu am venit în vacanță. Înainte a fost bine, am purtat tricoul ani buni și am câștigat multe trofee, dar acum vreau să câștig din nou. Eu și colegii mei suntem capabili de asta, sunt pregătit”.

Mai multe știri despre Manchester United:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.