Înaintea duelurilor României cu Islanda și Liechtenstein din preliminariile Campionatului Mondial din 2022, Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău, cei doi români legitimați la Galatasaray, au fost protagoniștii unui dialog inedit.
Cei doi colegi de la Galatasaray s-au intervievat reciproc, pentru site-ul FRF. Cu zâmbetul pe buze, Oli și Cicâldău și-au adus aminte de vremurile în care erau rivali în Liga 1.
Hohotele de râs au apărut în momentele în care cei doi au vorbit despre golul reușit de Moruțan împotriva Craiovei, în perioada în care evolua la FCSB. Olimpiu a rememorat modul în care Cicâldău l-a tachinat înaintea executării unui penalty.
„Turcii” Moruțan și Cicâldău, față în față
Cicâldău: „Dacă ne calificăm la Mondial, stai cu mine în cameră sau stai cu un coleg de la fosta voastră echipă?”
Moruțan: „Sper să ne calificăm și apoi vom vedea cu cine vom sta în cameră, dar, dacă ne calificăm, stau cu tine”.
Cicâldău: „Dacă dai gol cu Islanda, care va fi prima reacție?
Moruțan: „Cred că îmi va veni în minte să mai dăm un gol ca să putem câștiga meciul.
Cicâldău: „Știi să bagi alunecări? Ce îmi dai să te învăț?
Moruțan: „Mai bag și eu din când în când. Îți dau înapoi tot o alunecare.”
Cicâldău: „Dacă am face schimb de poziții, care s-ar descurca mai bine?”
Moruțan: „Cred că ne-am descurca bine amândoi.”
Cicâldău: „Când jucam în Liga 1, când te-am enervat cel mai tare?”
Moruțan: „Nu m-ai supărat niciodată, dar când dădeai goluri eram supărat pe tine că iar ne dai gol. Dar eu când te-am enervat cel mai tare?”
Cicâldău: „Nu pot să zic că m-ai enervat, dar ai încercat să o faci. Când am avut penalty, îți aduci aminte?”
Moruțan: ”Da, când strigam după tine «Cicâldăăăăuuu».”
Moruțan: „Dacă rămânem doi contra unu cu portarul îmi pasezi sau dai la poartă?”
Cicâldău: „Îți pasez sută la sută.”
Moruțan: „Când vei ajunge la altă echipă, mă vei aștepta cum ai făcut la Galatasaray?”
Cicâldău: „Sper să rămânem amândoi la Galatasaray cât mai mult timp.”
Moruțan: „Dacă scot penalty la națională, mă lași să îl bat eu sau îl bați tu?”
Cicâldău: „Cine va fi desemnat de Miste, acela o să îl bată.”
Moruțan: „Ce făceai singur, fără mine la Istanbul?”
Cicâldău: „Nu știu, dar de când ai venit și tu la Istanbul, altfel ne descurcăm. E mai ușor pentru amândoi.”
{{text}}