International   •   Campionate   •   REAL MADRID

Carvajal dezvăluie la ce alimente a renunțat pentru a nu se mai accidenta des: „E simplu”

Dani Carvajal a vorbit despre o schimbare în alimentație, foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 10 noiembrie 2021

În vârstă de 29 de ani, Dani Carvajal, fundașul lui Real Madrid, a vorbit despre o schimbare în alimentație care spune că-l ajută să nu se mai accidenteze atât de des. 

Fundaș dreapta la Real Madrid, Carvajal a lipsit timp de 231 de zile sezonul trecut din cauza unor probleme musculare care se tot întorceau. A suferit cinci accidentări și a ratat 36 din cele 52 de meciuri pe care Real Madrid le-a disputat în toate competițiile.

Acum, spaniolul spune că o decizie importantă l-a repus pe picioare. 


Carvajal: „Am renunțat complet la gluten și la carne roșie”

„Când timp de un sezon vezi cum te accidentezi în mod repetat, începi să analizezi fiecare cauză, de la mâncare, odihnă, felul în care muncești, cât de încărcat intri pe teren etc. Eu mănânc câte puțin din toate, dar am renunțat la gluten, la făină și la laptele de vacă. Singurul lapte pe care-l beau este pe bază de plante. În plus, nu consum carne roșie. Pot să mănânc legume, pește, carne de pui”, a explicat Carvajal. 

Carvajal spune că acum este foarte bine „atât fizic, cât și psihic”, fiindcă spaniolul crede că accidentările repetate au și un efect asupra jucătorului în cauză. „De exemplu, cu Chelsea, anul trecut, jucam cu o anumită frână mentală”. 

Citește și: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.