Anghel Iordănescu (71 de ani), fostul selecționer al României, a analizat meciul „tricolorilor” cu Islanda, terminat la egalitate, 0-0 și a comentat viitorul lui Mirel Rădoi pe banca naționalei.
„Din păcate, nu am reușit să câștigăm. Am avut posesia, am avut statistica, am avut șuturi la poartă, dar cele mai clare ocazii le-au avut islandezii. Nu se poate spune că echipa nu a vrut, că echipa nu a dorit. Eu zic că echipa de data aceasta a arătat. Cauza posibilei ratări a barajului este modul în care am început aceste calificări.
Mă refer la jocul cu Armenia, la faptul că au fost rulați 60 de jucători la echipa națională, într-un timp în care trebuia să avem un schelet, să avem deja un grup de jucători pe care să poată miza selecționerul și suporterii. Ăsta a fost unul dintre motivele care au dus la situația actuală”, a declarat Anghel Iordănescu la emisiunea „Fotbal Club” pe DigiSport.
Anghel Iordănescu: „Dacă eram președintele Federației nu-l dădeam afară pe Rădoi”
Legat de rămânerea lui Rădoi la cârma echipei naționale, Anghel Iordănescu consideră că acesta ar trebui să continue și în următoarele preliminarii.
„Nu voi vorbi de plecarea lui Mirel Rădoi în acest moment. Mai este un meci. Dacă el a făcut o greșeală nepermisă să anunțe încă de acum o lună că după cele două jocuri va pleca, eu nu o să fac acest lucru. Din punctul meu de vedere, s-a greșit și greșeala a fost făcută de ambele părți: și FRF și Mirel Rădoi.
Atunci când au discutat trebuia să discute despre un pachet care să însemne sfârșitul meciurilor din grupă și ce ar urma după aceea: dacă ne calificăm sau ajungem la baraj, contractul să se prelungească automat.
Eu, dacă eram președintele Federației, nu-l dădeam afară pe Rădoi. Nici măcar în situația asta. Îi făceam un contract nou. În momentul de față, Rădoi este omul care a adus acei jucători tineri la națională, a lucrat cu ei și este singurul care cunoaște exact ce mișcă în fotbalul românesc.
Dacă să zicem erau disponibili Dan Petrescu, Gică Hagi acum mă mai gândeam. În momentul de față, aș merge cu Mirel Rădoi pentru că d-abia acum a devenit un antrenor foarte bun”, a declarat Anghel iordănescu la emisiunea „Fotbal Club” pe DigiSport.
{{text}}