După Mărăști, Mărășești și Oituz, parte dintre eroii de acolo au participat la Jocurile Inter-Aliate de la Paris, din 1919. Au concurat la ”car de război” ori la ”lupta cocoșilor”, apoi s-au reîntors pe front
Când sublocotenentul intră în biroul locotenent-colonelului Virgil Bădulescu, șeful Biroului "Educațiune Fizică" din cadrul Marelui Stat Major al Armatei, fu luat direct în primire: "Dimăncescule, n-am multă vreme! Știi ce e asta?". Dimitrie privi, o clipă, scrisoarea. Semnată de John J. Pershing, comandantul suprem al Forțelor Expediționare ale Statelor Unite, și adresată marelui general Constantin Prezan, comandantul Armatei Române.
"Dimăncescule, americanii ne invită la Jocurile Inter-Aliate de la Paris. Mi-a trimis-o de ceva timp, dar cum am stat prost cu zilele libere, nu m-am gândit, ce era să-i răspund omului? O iei și te duci direct cu ea la Prinț, clar?" "Prințul" era Carol al II-lea, cel care preluase funcția de președinte al Federației Naționale de Sport și Atletism. Telefonul a sunat pe biroul lui Bădulescu: "Dacă nu-ți poți face timp pentru asta, Dimăncescu nu are altceva de făcut. Mi-a zis că România trebuie să participe, nu contează cât de modestă e participarea".
Primul Război Mondial se terminase în noiembrie, cu un an înainte. Tratatul de la Versailles nu se semnase, încă, dar americanii dăduseră de veste țărilor ce participaseră la întâia urgie mondială să se găsească la Jocurile Inter-Aliate, să vadă cine e mai bun dintre militarii care luptaseră pe front. Discipline "tradiționale", de la fotbal la baschet, de la înot la rugby, dar și "tunelul cu mingea medicinală", "carul de război", "lupta cocoșilor" ori ștafeta "Paul Revere".
"Mergeți acolo! Când vă veți întoarce, veți fi buni instructori!"
Dimănceștii – Dimitrie și Ioan – fuseseră eroi. Englezii îi decoraseră, prin mâna Regelui Ferdinand, cu "Crucea Militară" britanică, pentru sabotajul sondelor de la Ploiești. Sportivi, jucau, de ceva vreme, rugby. Așa că s-au apucat de selecție, adunând 110 sportivi-militari. Au găsit ostași pentru atletism. "Mergeți acolo! Când vă veți întoarce, veți fi buni instructori", le-a spus Carol al II-lea. Scrimeri, călăreți. Tenisul a venit fără niciun antrenament. La rugby și foot-ball, echipele au fost formate din cei "care au demonstrat aptitudinile cele mai bune pentru joc". La tir, selecția s-a făcut "la sânge", cum notau ziarele vremii.
S-a plecat cu un tren special, cu vagoane de cai atașate. Inginerii din armata americană făcuseră minuni: un stadion cu 22.000 de scaune și alte 40.000 de locuri în picioare, totul dat gata în 90 de zile. 18 nații, peste 1.500 de sportivi. "Pentru noi, românii, francezii au făcut rost special de mălai. Au crezut că e un joc, nu un fel de mâncare. I-am învățat mămăligă, nu cum se face mămăliga", le scria celor de acasă maiorul Vasile N. Ghițescu.
Am luat un loc 2
Ce-am făcut? La foot-ball n-am rezistat. 0-4 cu Franța, 1-7 cu Italia, 2-3 cu Grecia. Nici la rugby, cu frații Dimăncescu pe iarbă: 5-48 cu gazdele, 0-23 cu SUA. Am avut băieți pe lacul St. James, dar asta n-a contat. Am pierdut cu Italia, la floretă, în semifinale, la tenis n-am trecut, nici la simplu, nici la dublu, de primul tur. La tir, americanii ne-au ajutat la antrenamente. Au venit cu "Springfield"-urile lor, am tras cu ele. Am ieșit pe locul 4, înaintea Italiei ori a Belgiei. Șuțu a căzut de pe calul "Happy King", dar surpriza a venit de la maiorul Filip Iacob, care, pe "Riding Baby", a terminat pe locul secund la concursul individual de sărituri, la un singur punct în urma campionului italian Ubertalli.
"Când ne-am întors de acolo, fratele meu n-a mai ajuns în Basarabia. Armata ungară, comandată de Bela Kun, ne-a atacat pe Tisa. A fost trimis, din nou, la Vânători. Armatele noastre au ocupat Budapesta și au reușit să-l dea jos pe Bela Kun", scria Dimitrie Dimăncescu.
Sportivii se întorseseră la obiceiurile de eroi.
* Sursa: "Memorii" - Dimitrie Dimăncescu
{{text}}