Anglia a surclasat-o aseară pe Albania, 5-0, și e sigură de calificarea de pe primul loc la Campionatul Mondial, înaintea Poloniei. Toate golurile au fost marcate în prima repriză.
Primul a fost reușit de fundașul Harry Maguire (9), iar modul în care acesta a celebrat l-a înfuriat pe Roy Keane, fostul mare internațional irlandez și căpitan al lui Manchester United.
Roy Keane îl atacă pe Harry Maguire: „E rușinos!”
După gol, fundașul „diavolilor” a sărbătorit printr-o alunecare pe genunchi, ca după o mare reușită. Maguire și-a pus degetele în urechi, dorind să transmită că nu aude criticile pe care le-a primit în ultima perioadă.
Gestul său l-a deranjat pe Roy Keane, care a avut o reacție dură.
Roy Keane // FOTO: iTV„E rușinos ce face! A fost o rușine la Manchester United în ultimele luni. Dacă el crede că marchează contra Albaniei și oprește criticile, e rușinos!”, a spus Roy Keane, potrivit presei din Anglia.
87.000.000 de euroa plătit Manchester United pentru Maguaire, în 2019, pentru a-l lua de la Leicester. E cel mai scump fundaș din istorie
Harry Maguire: „A fost un gest natural”
La interviul acordat la finalul partidei, Harry Maguire a comentat modul în care s-a bucurat.
„Am alunecat pe genunchi. Restul a fost ceva natural. Este un sentiment minunat să marchezi pentru țara ta. Sunt căpitanul lui Manchester United și e normal să fiu criticat când echipa nu joacă bine. Dar nu a fost un mesaj pentru cineva. A fost ceva natural pentru că am deschis scorul pentru Anglia”, a spus Magurire, citat de SkySports.
Nu știu de ce a sărbătorit așa. Dar este un fotbalist fabulos. Acum două luni juca la EURO și s-a dus repede la club pentru a ajuta echipa. Nu s-a ascuns pentru a se reface. Îl respect pentru asta. I-am spus că pentru noi e foarte important
– Gareth Southgate, selecționer Anglia
{{text}}