SCM Rm. Vâlcea, locul 3 în sezonul trecut din Liga națională de handbal feminin, a câștigat meciul tur cu Super Amara Bera Bera din runda finală a calificărilor în EHF European League, scor 34-28.
- Returul se va disputa pe 20 noiembrie, începând cu ora 17:00, în San Sebastian (Spania). Echipa triumfătoare merge în grupele competiției europene.
Elevele norvegianului Bent Dahl au început meciul rău, iar echipa oaspete conducea la 6 goluri, 1-7, după numai 8 minute. Treptat, SCM a început să topească avantajul ibericelor, dar s-a văzut în cele din urmă condusă la pauză, scor 13-16.
SCM Rm. Vâlcea, victorie importantă în EHF European League
Oltencele s-au trezit în a doua parte și au început un „comeback” de vis. În minutul 40 au egalat la 19, iar 7 minute mai târziu aveau un avantaj de 5 goluri! Meciul s-a încheiat cu o diferență de 6 goluri în favoarea echipei din România, 34-28.
Cele mai bune marcatoare din tabăra gazdelor au fost Iryna Glibko, cu 10 goluri din 11 aruncări, și Asma Elghaoui, 8 goluri din 9 aruncări.
La victoria oltencelor a contribuit din plin și portărița Isabell Roch, care a avut 13 intervenții salvatoare, un procentaj al paradelor reușite de 39,39%. Pentru Bera Bera, Oliveira Fernandes a înscris cele mai multe goluri, 7 (din 18 aruncări).
Pentru SCM Rm. Vâlcea urmează un meci în campionatul intern, pe 18 noiembrie, cu HC Zalău. În Liga Florilor, oltencele ocupă locul 4, cu 19 puncte acumulate în 8 meciuri.
{{text}}