Sporturi   •   Tenis   •   WTA LINZ

Jaqueline Cristian, așteptată de iubit la revenirea în România: „Următorul scop este TOP 50”

+10 Foto
Jaqueline Cristian și iubitul. Captură Pro TV

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 13 noiembrie 2021

Jaqueline Cristian (23 de ani, 100 WTA) a fost învinsă de Alison Riske (31 de ani, 73 WTA) în finala turneului WTA250 de la Linz, scor 6-2, 2-6, 5-7, după două ore și 27 de minute de joc. 

Sportiva a revenit azi în România și a fost întâmpinată de iubitul ei, Radu, care i-a adus un buchet uriaș de flori. Jaqueline Cristian a vorbit despre experiența din Austria:

„Înseamnă foarte mult pentru mine, au fost niște meciuri foarte tari. Chiar dacă nu am câștigat trofeul, o iau ca pe un mare plus, e o lecție foarte bună pentru sezonul viitor.

La Australian Open intru pentru prima dată pe tabloul principal. Am scăpat de calificări, e foarte mare bătaia acolo. Următorul scop este TOP 50, vreau doar să fiu sănătoasă, să îmi îmbunătățesc jocul și să ajung cât de bună pot”, a spus jucătoarea de tenis la sosirea în țară. 


Capturi Pro TV

Jaqueline Cristian, finalistă la WTA Linz

La festivitatea de premiere, românca și-a expus trăirile după finala pierdută la limită în fața lui Riske, mulțumindu-le și celor care au însoțit-o în călătoria ce a adus-o pe Jaqueline până pe locul 74 în clasamentul WTA.


Jauqeline Cristian: „A fost o săptămână pozitivă, mă bucur că am încheiat sezonul cu o finală”

„A fost o săptămână pozitivă și mă bucur că am încheiat sezonul cu o finală, prima din cariera mea. Îi mulțumesc antrenorului meu pentru că a crezut în mine, familiei mele, românilor din tribune, dar și celor care s-au uitat de acasă”, a spus Jaqueline Cristian, la finalul partidei cu Riske. 

+10 Foto
Jaqueline Cristian / Sursă foto: Imago Images
  • Sursă foto: Imago Images

Jaqueline Cristian rămâne cu o săptămână de neuitat la turneul austriac, cu multe perspective îmbucurătoare pentru viitor, dar și cu cea mai bună clasare a carierei: începând de luni, va fi pe locul 74 WTA.

Jaqueline Cristian a cedat la limită în prima finală a carierei, învinsă de Alison Riske după o bătălie teribilă

  • Jaqueline Cristian, aflată în cel mai bun moment al carierei, a pornit fără pic de trac în prima finală a carierei. După câteva game-uri cu rol de acomodare, românca a preluat controlul în meci. Și-a impus stilul agresiv încă de la început și nu i-a oferit prea multe momente de respiro mult mai cunoscutei adversare
  • Românca a fost în „zonă” în prima parte a meciului, însă Riske și-a folosit experiența net superioară pentru a ieși din „vâltoarea” negativă ce-i învăluise jocul. Americanca a devenit mai periculoasă când și-a dat seama că nu mai are ce pierde, astfel că loviturile sale au căpătat mai multă dezinvoltură. Jaqueline Cristian a început să greșească mai mult, iar consecințele s-au văzut pe tabelă. 6-2 pentru Riske, tot după 40 de minute, un copy-paste după primul set, dar cu o altă câștigătoare.
  • „Încolțită” de Riske, Cristian n-a avut încotro: și-a ridicat din nou nivelul în decisiv, suficient cât să fie din nou combativă, însă prea puțin pentru a pune mâna pe victorie. Susținută de un serviciu ce a scos-o din mai toate situațiile complicate, Riske a ieșit învingătoare la finalul bătăliei aprige din decisiv. 
  • Jaqueline a revenit din câteva situații-limită, însă n-a mai găsit resurse și pentru prelungirile setului. Un game modest la serviciu i-a fost fatal româncei, care a cedat la limită, 5-7. Cu puțin timp înainte, jucătoarea din România condusese cu 5-4, însă n-a fost suficient de inspirată pentru a închide meciul. 
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.