International   •   Campionate   •   SPANIA

Veste teribilă: Sergio Aguero va sta 9 luni, nu 3! Ce spune argentinianul despre retragere

Sergio Aguero Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 13 noiembrie 2021

Sergio Aguero (33 de ani), atacantul celor de la FC Barcelona, a oferit noi detalii despre starea sa de sănătate, după ce i s-au descoperit probleme cardiace.

Din păcate pentru argentinian și pentru fanii catalani, perioada în care Aguero va lipsi de pe teren este una mult mai mare, aproximativ 9 luni, lucru afirmat chiar de atacant.

„Eu sunt bine, dar această problemă necesită timp. Sunt cel puțin șase luni. Am 33 de ani și trebuie să stau șase luni, plus alte trei luni, în care să mă antrenez să pot reveni. E complicat. Ar trebui să stau departe de gazon nouă luni, aproape un an, de aceea se speculează că m-aș putea retrage”, a declarat Aguero potrivit Corriere dello Sport.


Ia în calcul retragerea

Aguero a recunoscut și că este pregătit să spună stop fotbalului dacă medicii îl anunță că nu mai poate continua.

„Dacă-mi vor spună că trebuie să mă opresc, o voi face, dar întâi trebuie să aștept rezultatele testelor. Voi continua procesul de recuperare, apoi vom vedea care e decizia optimă. Am fost în spital cinci zile, mi-au făcut analize, acum trebuie să am răbdare. Voi face alte teste peste o săptămână și vom vedea ce urmează”, a adăugat argentinianul.

Sergio Aguero a înscris peste 400 de goluri


Dacă problemele medicale l-ar face să se retragă, Sergio Aguero ar lăsa în spate o carieră spectaculoasă, cu 4 cluburi în CV: Independiente, în țara natală, Atletico Madrid, Manchester City și Barcelona. 

Cel mai mare succes l-a avut în Anglia, acolo unde a cucerit nu mai puțin de 15 trofee alături de Manchester City. El are două trofee și alături de Atletico Madrid, precum și Copa America cu naționala Argentinei, pentru care a jucat de 101 ori și a înscris 41 de goluri. 

La echipele de club, Sergio Aguero a înscris 379 de goluri în 663 de meciuri, unul dintre acestea pentru Barcelona, actuala sa formație.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.