Gigi Becali (63 de ani), patronul celor de la FCSB, a oferit o primă reacție după comunicatul emis de Edi Iordănescu sâmbătă seara.
Încă în funcție la FCSB, Edi Iordănescu scrisese pe Facebook sâmbătă seara că Gigi Becali i-a solicitat rezilierea contractului. Duminică dimineața, latifundiarul din Pipera a intrat în direct la TV și a demontat mesajul postat de Iordănescu. Patronul de la FCSB spune că Edi Iordănescu a fost, de fapt, cel care a solicitat primul încheierea raporturilor contractuale.
Gigi Becali: „El a cerut propunerea de reziliere, nu noi”
„Nu, nu este adevărat. El a trimis o hârtie la club, la Argăseală, ceva de clauze, tâmpenii. Eu am spus doar că nu jucăm bine, că nu-mi convine jocul. Am spus tot timpul că încă am încredere în el. Apoi i-am spus: «Cum să mai stai în casa omului, dacă tu trimiți hârtii cu amenințări?». El a cerut o propunere (de reziliere), nu noi. Doamne, miluiește! Abia aștept să scap.
Eu nu am cerut nicio reziliere. I-am spus că propunerea mea să-i mai dăm salariile până la final și să-și ia banii. Eu am dat curs propunerii venite de la el. Eu nu m-am opus. M-am întâlnit cu el la mine, iar el trimite hârtie, prin avocați, la Argăseală” a declarat Gigi Becali, în cadrul emisiunii „Digi Sport Matinal”.
Gigi Becali: „Edi Iordănescu face caritate pe banii mei?”
Edi Iordănescu a mai scris sâmbătă seara că, în cazul în care va primi cei 500.000 de euro din clauza de reziliere, îi va dona pe toți în scopuri caritabile. Gigi Becali a fost un car de nervi când a auzit acest lucru.
„Edi să doneze banii lui, nu banii mei. Face caritate pe banii mei? Am crezut că a înțeles. Ce vorbe bună să spun despre el dacă echipa nu joacă nimic? I-am scris să nu plece nicăieri și că mai bine pleacă în glorie. Îmi spune că nu e apreciat și că niciodată nu i-am spus vorbe frumoase. Eu, patron, n-am voie să spun dacă mă întreabă presa dacă merge jocul? Eu nu-l dau afară. Să stea liniștit, nu va primi niciun leuț de la mine.
Mă crucesc când văd ce spune. Intră în scandal cu proprietarul clubului, îl amenință și spune că ia el e banii și îi donează. Donezi pe banii mei? Cum să se mai ducă în curtea patronului dacă a intrat în conflict cu el? Vreau să-i plătesc banii până în iarnă și să plece. Nu la mine e problema. Să-și pună pofta în cui, să meargă să antreneze” declarat Gigi Becali, în cadrul emisiunii „Digi Sport Matinal”.
Nu doresc să-mi dau acordul pentru încetarea colaborării decât într-un singur caz. Încetarea unilaterală din partea clubului, achitarea clauzei de reziliere pentru că patronul a spus oricum că asta nu este o problemă, iar eu promit că a doua zi după ce acei bani au intrat în contul meu, toți vor fi direcționați către donații, cu acte doveditoare. Vor merge către copii și oameni în vârstă.
- Edi Iordănescu, antrenor FCSB
{{text}}