Horia Tecău (36 de ani, 19 ATP la dublu) și neamțul Kevin Krawietz (29 de ani, 14 ATP la dublu) au fost învinși în primul meci din Grupa Verde de la Turneul Campionilor. Perechea româno-germană a fost învinsă în două seturi de Nikola Mektic și Mate Pavic, scor 4-6, 4-6, după o oră și 18 minute de joc.
Horia Tecău şi Kevin Krawietz au debutat astăzi la Turneul Campionilor de la Torino în compania celei mai puternice echipe a acestui sezon, formată din croații Nikola Mektici și Mate Pavici, favoriți principali ai întrecerii. Un break în fiecare set le-a fost de ajuns croaților pentru o victorie în minimum de seturi.
Din Grupa Verde mai fac parte Marcel Granollers/Horacio Zeballos (Spania/Argentina) şi Ivan Dodig/Filip Polasek (Croația/Serbia). Următorul meci al lui Tecău e programat luni, împotriva lui Dodig și Polasek.
Horia Tecău e prezent pentru a șaptea oară în carieră la Turneul Campionilor: în 2011 și 2012 a jucat cu Robert Lindstedt, iar în 2014, 2015, 2017 și 2019 cu Jean-Julien Rojer, cel mai bun rezultat fiind titlul cucerit în 2015.
ATP Finals e programat între 14 și 21 noiembrie.
Horia Tecău, pentru a șaptea oară la Turneul Campionilor
Anul acesta, Tecău și Krawietz au prins ultimul loc calificant pentru Turneul Campionilor. Deși au fost eliminați rapid la Paris-Bercy, punctajul adunat peste an, cu titlul de la Halle, finale la Rotterdam, Barcelona și Hamburg, semifinale la Toronto, „sferturi” la Roma, Roland Garros, US Open și Indian Wells, a fost suficient pentru a le menține poziția puternică în ierarhia sezonului.
Înainte de startul competiției de la Torino, Horia Tecău a publicat un mesaj prin care a lăsat de înțeles că acesta va fi ultimul turneu jucat alături de Krawietz, germanul cu care a făcut pereche în 2021.
{{text}}