Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Cine o va pregăti pe FCSB după plecarea lui Iordănescu » Becali a ales „interimarul”

FOTO: facebook.com/FCSBOfficial

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 14 noiembrie 2021

După despărțirea de Edi Iordănescu (43 de ani), FCSB căută un nou antrenor.

Echipa roș-albastră va juca pe 21 noiembrie cu FC Botoșani în prima etapă din retur, iar Gigi Becali a decis cine se va ocupa de pregătirea echipei până la numirea noului antrenor.

Mihai Pintilii, „interimar” la FCSB după plecarea lui Iordănescu

„Pintilii va conduce echipa! Habar n-am cine va fi antrenor! Avem timp o săptămână”, a spus Becali la Telekom Sport.


După retregare, Pintilii a rămas în cadrul echipei ca delegat. El lucra zi de zi ca asistent al antrenorului principal, iar la meci stătea pe bancă înregistrat ca delegat al echipei. Ca să-și joace rolul, el manevra și tabla care afișează schimbările, cu numerele jucătorilor care ies și ale celor care intră. După venirea lui Iordănescu, Pintilii nu a mai avut loc pe bancă.

Dacă ar vrea să-l păstreze pe Pintilii, Becali are nevoie să găsească un antrenor paravan, cu licență PRO, care să fie „principal” în acte. În acest moment, fostul  nu are nicio calificare pentru meseria aceasta. El abia a început Școala de antrenori în Moldova, la Chișinău, astfel că nu poate da indicații în timpul meciurilor.

Eu nu am nicio ofertă în momentul acesta. Nu m-a sunat nimeni de la națională și asta pot proba cei de acolo. Eu nu am vrut să plec de la FCSB.

Am avut două oferte în ultima lună, ambele de afară. Una dintre echipe îmi plătea și clauza de reziliere. Gigi putea să facă bani dacă îmi spunea că nu mă mai vrea. Iar eu am refuzat ambele oferte, încă de la primul telefon. Agenții pot confirma

- mesajul pe care Edi Iordănescu i l-a transmis lui Safta

Ce variante de antrenor ar putea alege Gigi Becali:


1. Nicolae Dică

Așa cum Gazeta Sporturilor a scris pe 9 noiembrie, Nicolae Dică ar putea o soluție pentru FCSB. Gigi Becali l-ar vrea înapoi pe cel care a mai fost „principalul" roș-albaștrilor din vara anului 2017 până în decembrie 2018. 

În primul sezon cu el pe bancă, randamentul echipei a fost unul bun, a obținut calificarea în „16”-imile Europa League și a fost aproape de câștigarea campionatului. FCSB a ratat titlul atunci din cauza unei înfrângeri pe care a suferit-o în mod surprinzător la Iași, 0-1, cu un gol pe care l-a marcat Andrei Cristea. 

Gigi l-a vrut și în vară pe actualul secund al naționalei, dar acesta a preferat să continue cu Rădoi. Acum, când mandatul lui Mirel va expira, Becali poate încerca din nou să-l ademenească pe fostul atacant.

2. Mirel Rădoi

O variantă ar putea fi chiar selecționerul Mirel Rădoi, căruia i se termină contractul cu FRF și care pare decis să plece de la națională. Astfel, Rădoi ar putea fi numit din nou antrenor la echipa finului său, după experința nereușită din 2015, când antrena fără a avea licența Pro, fiind trecut în acte director sportiv. 

Mirel Rădoi a plecat după 19 etape de la FCSB, după meciul pierdut cu Astra, scor 0-1. În acel moment, FCSB ocupa locul al patrulea, la 10 puncte în spatele liderului Astra. 

Rădoi a condus-o pe FCSB în 29 de partide, iar bilanțul lui este foarte slab: 13 victorii, 7 egaluri și 9 înfrângeri. Relația tensionată cu nașul Gigi Becali l-a forțat pe Rădoi să plece.

3.  Să rămână cuMihai Pintilii sau să aducă un antrenor fără nume

Patronul FCSB ar putea miza din nou pe o variantă surpriză și să aducă un antrenor fără nume, așa cum s-a întâmplat în cazurile Bogdan Argeș Vintilă, Bogdan Andone, Vergil Andronache, Toni Petrea, Dinu Todoran, putând astfel să se joace de-a antrenorul la echipă.

Becali ar putea merge pe mâna unui om pe care-l are deja în club și ar putea decide ca Mihai Pintilii să se ocupe de echipă, iar FCSB să aducă un antrenor paravan, care să aibă licență PRO.

Citește mai multe știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.