Nationala

Nicolae Stanciu ripostează după o nouă campanie eșuată: „Nu suntem prima generație care a ratat o calificare”

Nicolae Stanciu Foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 14 noiembrie 2021

România a reușit să o învingă pe Liechtenstein la Vaduz, scor 2-0, dar a ratat prezența la barajul pentru Mondial. Nicolae Stanciu (28 de ani), căpitanul de azi al „tricolorilor” a oferit primele reacții după o nouă campanie nereușită.

„Dezamăgirea e mare. Am zis după meciul cu Islanda că dacă nu se va întâmpla o minune azi în Macedonia, calificarea era pierdută în meciul de acasă cu Islanda în care depindeam doar de noi, ne trebuia victoria. Așa că dezamăgirea a fost după meciul cu Islanda. Mai erau speranțe, dar nu mai depindeam de noi. 

Era clar după meciul pe care l-a făcut Macedonia în Armenia, era destul de greu să crezi că se mai pot încurca”, a declarat Nicolae Stanciu după partidă. 

Stanciu, despre ce ar trebui schimbat în fotbalul românesc

„Nu știu ce ar trebui să se schimbe acum în fotbalul din România, nu mai cunosc în amănunt situația cluburilor. În Cehia, de exemplu, nu sunt întârzieri cu salariile și nu vezi atâția patroni să vorbească în presă. Lucruri normale! Dacă cele trei-patru echipe de top din România ar juca an de an în cupele europene, fotbalul nostru ar crește. 

De 20 de ani punem această întrebare legată de Mondial, nu suntem prima generație care a ratat o calificare. Nu am realizat nimic, dar precedentele campanii le-am terminat pe locul 4, iar acum am fost aproape de baraj”, a mai precizat Stanciu.

Noi credem în continuare că putem să ajungem la un Campionat Mondial. Tinerii jucători se află în campionate bune, asta ar trebuie să dea speranțe publicului. Nu știu ce se va întâmpla cu Mirel Rădoi, a spus că va vorbi după meci, așteptăm și noi să vedem ce spune.

-Nicolae Stanciu, România

+45 Foto
Liechtenstein - România, preliminarii CM 2022 (foto: Raed Krishan/GSP)

La conferința de presă de după meci, Mirel Rădoi și-a anunțat despărțirea de echipa națională. 

Citește alte știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.